Beat și fără permis se plimba pe motoscuter prin Șercaia. Este vorba de un bărbat oprit pentru control ieri, în jurul orei 21.00.Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un motoscuter pe DJ131P, pe raza localității Șercaia.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,83 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducereaunuivehicul sub influențaalcoolului”, instrumentat sub coordonareaunității de parchetcompetente, în care se vapropunesoluțielegală la finalizareacercetărilor.