Moment istoric la Cetatea Făgăraș. Au început forările, astăzi, pentru construcția podului de pe latura de nord a Cetății Făgăraș. Acesta este primul dintre cele două pe care le va avea edificiul la finalizarea restaurării.
Sunt forați 14 piloți la o adâncime de peste 10 metri, urmând să se armeze și să se betoneze. Deasupra lor va fi montată o grindă, apoi se va construi podul din lemn de stejar. După ce va fi finalizat – în cursul acestui an, potrivit constructorului – accesul în cetate va fi permis pe aici, astfel încât să înceapă lucrările pentru podul mobil – pe latura de est.
Până acum, au fost restaurate bastionul Cuptorului și bastionul Toboșarului, iar în curtea exterioară au fost realizate rețelele de apă pluvială, menajeră și montați hidranți. S-au mai executat săpături la viitoarele ateliere meșteșugărești și, în prezent, sunt armate. Bolta de la fosta pulberărie de pe latura de sud a fost reconstruită „de la zero”. De asemenea, în prezent, se muncește și la refacerea acoperișului.
Sunt doar câteva dintre lucrările finalizate sau în desfășurare. Acestea sunt executate conform graficului stabilit, astfel că se vor sfârși în 2022, așa cum prevede contractul încheiat cu constructorii asociați Troia Premium Construct și Pro Construct.