Băut, fără permis a lovit un stâlp de beton. Este vorba de un tânăr, în vârstă de 22 ani, care a condus autovehiculul, din direcția Ticușu Nou spre Comana de Jos a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un stâlp de beton, iar ulterior a ricoșat în peretele unui imobil. Ieri, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rupea au identificat pe raza localității Crihalma, pe DJ104K, un autovehicul avariat. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului. În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,38 mg/l alcool pur. De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehicului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.