Un bărbat a fost găsit carbonizat într-o casă din Ucea de Sus. Două echipaje de pompieri și un SMURD s-au deplasat ieri, în jurul orei 21.00 spre această localitate, după ce, pompierii au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei case. Construcția era din lemn și avea o suprafața de aproximativ 30 de metri pătrați. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Spitalul Municipal Făgăraş, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.