Banii Covid în agricultură se pot cere până vineri. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, este 23 octombrie 2020, inclusiv, se menţionează în comunicatul APIA.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Cererile de solicitare a sprijinului temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine, caprine, sectorului legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale APIA sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.
Alocarea financiară pentru această măsură este de 150 de milioane de euro.