Primarii din Țara Făgărașului trebuie să identifice tinerii șomeri, pentru a-I integra în proiectul INTESPO. 200.000 de persoane trebuie să fie identificate și integrate pe piața muncii până în august 2021. Este vorba de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani. În acest sens, prefectul județului Brașov, Rasaliu Marian-Iulian, a convocat o ședință cu primarii, secretarii și arhitecții șefi de la nivelul unităților administrativ teritoriale din județul Brașov, iar unul dintre subiectele de pe ordinea de zi s-a aflat și prezentarea proiectului INTESPO (Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare) implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Proiectul Intespo, respectiv Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare este implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială. Din totalul celor care vor fi identificați, cel puțin 160.000 vor fi înregistrați al Serviciul Public de Ocupare (SPO) și vor beneficia de informare şi consiliere profesională, inclusiv de profilare. După această etapă vor fi îndrumaţi către un loc de muncă de care au nevoie. Dar, conform proiectului, pot fi îndrumați și către alte servicii, cum ar fi Programul Naţional Şansa a doua – Ministerul Educatiei Naţionale, servicii de asistență socială. Valoarea totală a INTESPO este de peste 47 de milioane de euro.