Balul bobocilor de la ,,Şenchea”

0
37
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Liceenii de la Grupul Şcolar ,,Dr. Ioan Şenchea” sunt primii care au deschis anul acesta seria de baluri ale bobocilor. Organizatorii au muncit din timp şi din greu la punerea în scenă a spectacolului artistic, dar şi a probelor la care să fie supuşi aspiranţii la titlul de Miss şi Mister Boboc. În final a rezultat un spectacol savuros şi reuşit, urmărit cu însufleţire de numeroasa asistenţă.

Joi, 15 octombrie, s-a deschis sezonul…de baluri ale bobocilor din liceele făgărăşene. Cei care au dat startul în acest an au fost elevii Grupului Şcolar ,,Dr. Ioan Şenchea”. Momente comice, de dans, probe amuzante pentru boboci, toate au fost puse la punct, ca la carte, de elevii claselor a douăsprezecea. Ceea ce a urmat a fost un spectacol electrizant, urmărit cu însufleţire şi subliniat în dese rânduri cu aplauze şi urale de entuziasta asistenţă, care a umplut până la refuz sala Casei de Cultură.

Ca orice bal, şi acesta trebuia să-şi aibă eroii săi. După fel şi fel de probe, care i-au pus în tot felul de ipostaze, Miss şi Mister Boboc au fost aleşi Andreea Mihaela Pitiş din clasa a IX-a D şi Florin Suciu, din clasa IX A.
Seria de baluri ale bobocilor va continua în săptămânile următoare, cu elevii celorlalte trei licee din oraşul nostru.
Laura RAMBA

LĂSAȚI UN MESAJ