Cercetătorii spun că vacanța cu familia este esențială pentru bunăstarea acesteia. Copiii sunt mai fericiți, pentru că petrec mai mult timp cu părinții, iar legăturile și amintirile create sunt de neînlocuit. Experiențele trăite sunt un dar, care se traduce prin abilitatea de a se adapta mai bine în societate și de a se conecta cu prezentul. Niciun bun material nu poate înlocui asta, spune un studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea din Toronto, Canada. Din păcate, nu toate familiile pot oferi vacanță copiiilor, nu toți părinții au posibilitățile materiale să ofere copiiilor o vacanță așa cum ar fi normal. Pentru a compensa acest lucru Direcția de Asistență Socială Făgăraș, Liceul Teologic Ortodox ”Sf. Constantin Brâncoveanu” și Asociația ”Iia Călătoare”, s-au gândit la 40 de copii frumoși, talentați și cu rezultate bune la învățătură, care nu au avut niciodată posibilitatea de a merge în vacanță, într-o tabără și au organizat un BAL CARITABIL, în data de 23 ianuarie 2024 începând cu ora 18, la sala de evenimente „La Cort”, pentru a-i ajuta pe acești copii minunați să își îndeplinească visul de a merge într-o tabără. Intrarea se va face pe bază de bilet, costul fiind de 100 de lei.
Este simplu! Participați la BALUL CARITABIL, iar 40 de copii frumoși, talentați și cu rezultate bune la învățătură vor merge intr-o vacanță pe care au visat-o dar nu au făcut-o niciodată!
Pentru alte informații, sunați la DAS (Direcția de Asistență Socială Făgăraș) – 0268.214.998, acolo vă va da informații Cipriana Grăjdan.