Avertizare nouă. Cod galben de ninsori!

0
355
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, va ninge în zonele montane şi submontane, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania, unde se va depune un nou strat de zăpadă, consistent, fiind emis Cod galben. Pentru altitudini mari, este în vigoare un Cod portocaliu de ninsori şi viscol, care va reduce vizibilitatea. Precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizarea Cod galben valabilă de miercuri de la ora 10.00 până joi, la ora 6.00.
„În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15…25 l/mp şi izolat 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi”, arată ANM.
Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1.500 metri altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.
Pentru intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi şi în Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50…60 km/h.
Miercuri, între orele 10.00 şi 23.00, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu privind intensificări susţinute ale vântului, ninsori abundente şi viscol puternic în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.
„În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, spun meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ