După ce s-a terminat ședința de guvern, de miercuri 20 ianuarie, premierul Cîțu a susținut un briefing de presă în care a explicat noua strategie de vaccinare. În acest sens a fost introdusă o nouă etapă de vaccinare în vederea accelerării vaccinării. Este vorba de etapa a treia A, intermediară între etapa a doua și etapa a treia. Cîțu spune că autoritățile sunt pregătite pentru accelerarea etapelor vaccinării, așteptând doar să vină dozele:„Trebuie să spun că și etapa a doua a fost accelerată față de planul inițial. Deci suntem pregătiți să accelerăm și etapa a treia dacă vor veni aceste vaccinuri”, a declarat premierul Cîțu.
Întrebat dacă am putea vorbi de luna martie în loc de aprilie, pentru vaccinarea populației generale, Cîțu a răspuns: „Da, este adevărat, etapa a doua a început cam cu două săptămâni mai devreme. Dacă lucrurile merg bine, vom accelera și etapa a treia. De aceea am și cumpărat acele 8 milioane de vaccinuri care vor veni din trimestrul 2, începând cu luna aprilie. Dacă Moderna se ține de plan, vom putea accelera și etapa a treia. Dacă AstraZeneca se ține de plan, atunci cu siguranță vom accelera toate etapele. Noi suntem pregătiți cu centrele de vaccinare să ajungem până la 150.000 de vaccinuri pe zi”.
Șeful Executivului a precizat că a fost introdusă o etapă intermediară între cea de-a doua și a treia parte a campaniei de vaccinare. Este vorba despre etapa a treia A.
„Etapa a treia a fost spartă, în etapa a treia A și etapa a treia clasică. La a treia vă spun că sunt persoanele care intră în legătură cu mai mulți cetățeni dar din privat, sunt persoanele de la caserii din supermarketuri, sau din bănci.”, a mai spus premierul Cîțu.
Întrebat dacă producția mai mică a Pfizer nu încurcă autoritățile, premierul a afirmat că producția mai mică a fost o săptămână, însă săptămâna viitoare vine „compensarea”.
„În acest moment ajungem la 220.000 pe săptămână, deci la 4 milioane până în 29 martie”, a afirmat Cîțu.
Întrebat, de asemenea, dacă profesorii au prioritate până pe 8 februarie, când se deschid școlile, Florin Cîţu a spus: „Sunt în etapa a doua. Toți profesorii ar trebui să se vaccineze, doar să dorească”.
Pentru etapele a II-a şi a III-a, vaccinarea se va organiza prin centre de vaccinare fixe şi mobile, echipe mobile, reţeaua de medicină de familie, centre drive-through.
Pentru eficientizarea procesului de vaccinare, evitarea supraaglomerării sau a sacrificării dozelor de vaccin, vaccinarea se va face prin programare electronică, telefonică sau prin intermediul medicului de familie, datele fiind colectate într-o platformă unică.
sursa:alephnews.ro
Acasă Știri Făgăraș TV Autoritățile vor accelerarea etapelor vaccinării. A fost introdusă o nouă etapă, a...