Făgărășenii care și-au depus cereri pentru a beneficia de ajutor la încălzirea locuinței sunt verificați în această perioadă. Deja dintre cele 415 formulare înregistrate în evidența Direcției de Asistență Socială Făgăraș, 7 au fost respinse.
Pentru a obține un ajutor din partea statului la încălzire trebuie să îndeplinești foarte multe condiții iar vestea proastă e că valoarea cuantumului venitului a rămas aceiași ca și in anii trecuți, chiar dacă veniturile au crescut considerabil.
Făgărășenii care sunt branşaţi la Ecoterm, şi doresc reducerea facturii trebuie să aibă cel mult 786 de lei pe membru iar în cazul în care este persoană singură, nu trebuie să aibă un venit mai mare de 1082 de lei.
Programul pentru depunerea cererilor pentru încălzire a locuințelor este de luni până joi de la ora 9.00 până la 15.00 iar vineri între ora 9.00 și 13.00.