Guvernul a aprobat în ședința de joi, proiectul pentru modernizarea Drumului Național 73 A Predeal-Râșnov-Șercaia, una dintre rutele turistice spre Castelul Bran, obiectiv care atrage sute de mii de turiști în fiecare an, dar și varianta de ocolire a DN1, care leagă Valea Prahovei de Făgăraș. Modernizarea șoselei cu o lungime de aproape 70 de kilometri are o valoare totală de 350 de milioane lei și o durată de execuție de trei ani. Potrivit Notei de Fundamentare, șoseaua prezintă numeroase tasări și cedări, iar podurile au probleme structurale ( pe traseu sunt 13 poduri). Ministerul Transporturilor a prezentat Proiectul pentru modernizarea DN 73 A pe 9 iulie (detalii AICI).
,,Drumul naţional DN 73A, încadrat în clasa tehnică IV cu două benzi de circulaţie, începe de la intersecţia cu DN 1, la intrarea în oraşul Predeal şi se finalizează în localitatea Şercaia, la intersecţia cu DN 1. Sectorul studiat are o lungime de 68,275 km şi traversează o zonă cu potenţial turistic recunoscut şi intens circulat. Există sectoare pe care s-a intervenit în timp cu lucrări de întreţinere, dar şi sectoare care necesită reabilitare având probleme structurale, relevate şi de expertizele tehnice efectuate, cum ar fi spre exemplu: denivelari mari pe suprafaţa carosabilă între localităţile Zărneşti şi Poiana Mărului, la pasajul la nivel cu linia de cale ferată Braşov – Zărneşti. Prin expertizele tehnice realizate la poduri au fost recomanadate soluţii de reparaţii şi intervenţii adaptate pentru fiecare dintre cele 13 structuri ( poduri) funcţie de starea tehnică a acestora şi pentru sectoare omogene de drum, soluţiile proiectate fiind corelate şi cu rezultatele studiilor de teren efectuate.”– se arată în Nota de Fundamentare.
Pe DN 73 A între Predeal și Râșnov se fac lucrări de reparații cu semafoare, iar în zona Poiana Mărului, Regionala de Drumuri Brașov a reluat asfaltările (reciclare in situ)
”Expertiza tehnică realizată pentru drum recomandă aplicarea mai multor tipuri de sisteme rutiere pe sectoare omogene, funcţie de tipul degradărilor structurii rutiere existente atât de tip rigid – cu dale de beton, cât şi de tip suplu cu mixturi asfaltice; consolidarea zonelor cu instabilitate a terasamentelor; amenajare benzi de încadrare şi acostamente; prevederea unor dispozitive de scurgere a apelor; înlocuire parapete, reparaţii ale zidurilor de sprijin şi dispunerea de ziduri noi acolo unde este cazul; reparaţii la staţii de autobuz şi parcări; amenajare intersecţi cu calea ferată; semnalizare rutieră,, mai arată Nota de Fundamentare.
La Predeal Compania de Drumuri va construi și un sens giratoriu suspendat. Totodată, Regionala de Drumuri Brașov va reabilita și DN 1 S Șercaia -Hoghiz, în continuarea DN 73A.
Sursa:economedia.ro
Acasă Economic-Social Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea DN73A Predeal-Râșnov-Zărneşti-Șercaia