
Copiii din Făgăraș au avut ieri liber la distracție! Organizația Femeilor Liberale din orașul nostru a organizat un eveniment dedicat micuților, mai ales că peste câteva zile aceștia vor intra în vacanța mare. Așadar, timp de mai multe ore, distracția s-a mutat în parcul din centrul vechi al municipiului. De la ateliere de creație și până la spectacol pe scenă, copiii, părinții au avut un program încărcat.
Așadar, micuții au trecut pe rând pe la toate atelierele de creație, s-au jucat cu Mickey și Minnie, au fost pictați pe față, au dansat alături de copiii de pe scenă.
Cele mai solicitate ateliere au fost cele de pictură, desen și creație. Femeile liberale le-au stat alături copiilor și i-au ajutat.
Și cum era de așteptat nu au lipsit de la acest eveniment dedicat copiilor, nici personajele de poveste.
Prăjituri, suc, baloane, toate au fost oferite gratuit micuților prezenți în centrul orașului.