
Din 2012, la Braşov există un Laborator de Somnologie unde se efectuează teste de diagnosticare, titrare şi monitorizare a pacienţilor cu Sindrom de Apnee în Somn.
Societatea Română de Pneumologie (SRP) celebrează astăzi Ziua Mondială a Somnului, eveniment ce are scopul de a atrage atenţia asupra tulburărilor de somn şi a impactului acestora în viaţa fiecărui individ. „Somnul neodihnitor şi oboseala sau somnolenţa din timpul zilei ascund de multe ori patologii ale somnului cu multiple implicaţii cardiovasculare, metabolice şi socio-economice. Un număr deloc neglijabil dintre accidentele mortale de pe autostrăzi, provocate de adormirea la volan, au fost asociate cu tulburări ale somnului. Persoanele care suferă de apnee în somn sunt de 6 ori mai expuse riscului de a fi implicate într-un accident de maşină”, a declarat dr. Oana Deleanu, preşedintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă din cadrul SRP. Ziua Mondială a Somnului se desfăşoară în acest an sub sloganul „Somnul odihnitor este un vis accesibil” şi pune accentul pe faptul că cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate. Cu toate acestea, mai puţin de o treime dintre suferinzi caută ajutor medical.
În anul 2012 a fost înfiinţat Laboratorul de Somnologie în cadrul structurii organizatorice a Spitalului de Pneumoftiziologie Braşov. Personalul medical care deserveşte acest laborator este alcătuit din cinci medici pneumologi şi două asistente medicale, care au efectuat cursuri de somnologie şi ateliere practice sub, doi medici obţinând competenţă în domeniul Somnologiei. În cadrul Laboratorului de somnologie se efectuează teste de diagnosticare, titrare şi monitorizare a pacienţilor cu Sindrom de Apnee în Somn, ca principală activitate. Sindromul de Apnee în Somn de tip Obstructiv (SASO) este o afecţiune frecventă, uşor de diagnosticat şi de regulă tratabilă. SASO coexistă adesea, fără a fi diagnosticat, la pacienţii cu boli cardiovasculare, diabet zaharat etc. putând juca un rol important în progresia acestora şi rezistenţa bolilor la strategiile terapeutice convenţionale. Înregistrarea somnului pacienţilor cu aparate denumite polisomnografe este singurul examen care permite afirmarea cu certitudine a SASO. Numărul pacienţilor care se adresează acestui serviciu creşte an de an. În anul 2014 au fost diagnosticaţi cu SASO un număr de 29 pacienţi, în anul 2015 un număr de 32 pacienţi, iar în primele 2 luni ale anului 2016 un număr de 6 pacienţi. Pacienţii diagnosticaţi cu SASO sunt evaluaţi în mod regulat la 6 şi 12 luni.
Şofer treaz mai mult de 20 de ore, reacţii ca ale unuia cu alcoolemie de 0,08%
Societatea Română de Pneumologie atrage atenţia asupra normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul. „Pentru a conduce în condiţii de siguranţă sunt necesare 7-9 ore de somn zilnic, de bună calitate. A fi treaz mai mult de 20 de ore determină o depreciere a vitezei de reacţie egală cu cea în cazul unei alcoolemii de 0,08% – limita legală în toate statele”, a declarat Titi Aur (foto), multiplu campion la Raliul României şi fondatorul Şcolii de Conducere Defensivă.
Sursa: www.bzb.ro