De astăzi, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Paştelui, cea mai importantă perioadă de pregătire pentru sărbătoarea „Învierii Domnului”. Potrivit credinței populare, Postul Paștelui este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare. În Postul Paștelui credincioșii se abțin de la alimentele interzise (carne, ouă, pește, brânză, lapte..), dar, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească. În fiecare sâmbătă, au loc slujbe pentru pomenirea morților; femeile duc la biserică prescuri. În Sâmbăta Mare, dimineața, duc la biserică o prescură mai mare și o sticlă de vin. Prescura urmează a fi tăiată în bucățele mici, stropite cu vin. Noaptea, după slujba de Înviere, acestea sunt împărțite credincioșilor.
Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.
Totodată, în Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și nu se țin petreceri. În Postul Paștelui nu se cântă și nu se dansează. Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă de post amintește de suferințele lui Hristos pe cruce. Astfel în această perioadă pentrecerile sunt considerate nepotrivite. O semnificaţie foarte importantă o are Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Din această zi, ţăranii încetează lucrul la câmp şi se concentrează asupra casei și curţii, pentru ca totul să fie curat. Tot în Joia Mare, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle. Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.
POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.
