
În credinţa populară anul calendaristic este împărţit în vară şi toamnă. Dacă Sfântul Gheorghe anunţa venirea anotimpului cald, Sfântul Dumitru anunţă ger şi frig. Astăzi creştin ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Această sărbătoare mai este denumită şi Sâmetru.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie. Cu hramuri răsunătoare, ofrande cu colaci delicioşi şi jocuri cu focuri vii, sărbătoarea Sfântului Dumitru aduce ultima şi una dintre cele mai importante sărbători de toamnă. După hramul Sfintei Paraschiva, această sărbătoare este ultima şi cea mai importantă din toamnă. Unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri care au loc în ajun de Sâmedru sunt focurile vii. În ajunul sărbătorii, pe 25 octombrie, este „Focul lui Sânmedru”, când oamenii aprind focuri în curţi sau pe dealuri, peste care sar copiii, să fie sănătoşi, iar tinerii pentru a se căsători. Ritualul spune că cei care sar peste foc vor fi sănătoşi tot anul şi feriţi de boli şi necazuri. Focul are menirea să alunge fiarele, precum şi puteri roditoare, astfel că după ce este stins, oamenii aruncă în grădină cărbuni şi cenuşă. Tot astăzi se pomenesc morţii. Se dau de pomană coliva de Sâmedru şi colaci în formă de cruce. Potrivit credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua lichidării tuturor socotelilor – chirii sau împrumuturi – făcute cu şase luni în urmă, dar şi încheierea altora noi.
Dar nu a murit Dumitru ? Eu asa am auzit , cà Dumitru a murit , … in surà ,…. paie , este si un càntec despre Dumitru , l-au càntat toti prin scoli !