
Făgărăşenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire mai au de aşteptat pentru a se bucura din nou de apă caldă. Până atunci, oamenii au două alternative. Fie îşi încălzesc apa, fie fac baie la rude sau prieteni. Reprezentanţii Ecoterm spun totuşi că, până la sfârşitul lunii, la robinetele făgărăşenilor va curge şi apă caldă. Alţii, mai norocoşi, au apă caldă începând de marţi, 14 iulie.
Promisiuni în loc de apă caldă
Au trecut deja două săptămâni de când făgărăşenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire nu au apă caldă. Acum, în toiul verii, când mercurul s-a obişnuit să urce în termometre până la 30-35 de grade Celsius. Situaţia a devenit deja supărătoare, iar oamenii, privaţi de un atribut indispensabil unei vieţi moderne şi civilizate, au ajuns la capătul răbdării. Mai ales că vina cea mare nu le aparţine.
Ecoterm spune. „Pe măsură ce se vor găsi resurse financiare, se va rezolva problema apei. Cum am mai spus şi în celelalte intervenţii pe care le-am avut, problema se va debloca. Cât de repede, nu depinde de noi, de conducerea Ecoterm. Depinde de conducerea Primăriei Făgăraş. Ce depinde de noi, facem. Banii îi încasăm de la consumatorii noştri, populaţia, întreprindem toate metodele de încasare a banilor, acţionarea în instanţă, perceperea de penalităţi. Depinde de posibilităţile şi de cum vin banii de la bugetul local. Îndată ce primim banii, îi furnizăm către societatea de distribuţie a gazului metan şi a doua zi, cel târziu, se poate relua furnizarea gazului şi implicit, a apei calde către populaţie“, ne-a declarat Dumitru Şandru, directorul Ecoterm.
Primăria spune şi ea. „O să încercăm să-l convingem pe furnizorul de gaz metan să reia în cel mai scurt timp posibil furnizarea, pentru că în cursul acestei luni vom primi fondurile necesare pentru a debloca situaţia. Fondurile vor veni de la Guvern, prin Finanţele Publice, şi vom putea achita cât mai avem noi de dat pe anul în curs, respectiv 3 miliarde“, ne-a declarat viceprimarul oraşului, Cătălin Cârje.
Armata intervine
Alţi făgărăşeni, mai norocoşi, se bucură de marţi, 14 iulie de apă caldă. Este vorba de cei care locuiesc în cartierele Vasile Alecsandri, Tăbăcari şi Câmpului. Cât de francofoni am fi, apa caldă nu a fost furnizată în cinstea Zilei Naţionale a Franţei, ci în urma intervenţiei conducerii unităţii militare. „Nu ştiu dacă e din fericire sau din păcate. Situaţia e încă nerezolvată pentru locuitorii din Făgăraş. O parte din localnicii din cartierele Tăbăcari, Câmpului şi Vasile Alecsandri, au apă caldă. Trebuie să menţionez că rezolvarea acestei situaţii se datorează şi faptului că reprezentanţii unităţii militare 01041, care au probleme foarte mari acolo pentru că au organizat în această perioadă un curs de pregătire a cadrelor militare. Ei sunt consumatori care plătesc la preţ integral consumul de apă caldă şi sunt cu plata la zi. Au făcut demersuri pe lângă furnizorul de gaz metan şi pe lângă Primăria Făgăraş şi astfel s-a găsit soluţia să se reia furnizarea gazului la centrala din Vasile Alecsandri, care alimentează cu apă unitatea militară. Urmează să se rezolve şi problema financiară într-un timp foarte scurt“, ne-a mai declarat Dumitru Şandru.
Aşa că până să curgă apă caldă şi la robinetele celorlalte familii,care nu au avut norocul să fie racordaţi la o centrală ce deserveşte Armata, oamenii vor trebui să se înarmeze cu multă răbdare. Şi evident, săpun.
Avarie în Cartierul Tudor Vladimirescu
Pe de altă parte, vineri, 17 iulie, încă de la primele ore ale dimineţii, locuitorii întregului cartier Tudor Vladimirescu nu numai că nu au primit apă caldă, dar li s-a oprit şi cea rece. Nu e vorba de facturi restante, ci de spargerea unei conducte, veche de zeci de ani, care alimentează cartierul şi care s-a spart vineri, spre disperarea locuitorilor din zonă. Norocoşii care au avut apă plată sau minerală în casă au avut ce bea sau cu ce spăla vasele. Alţii au cărat apă în bidoane pentru nevoile zilnice. Spre seară, situaţia a fost rezolvată, iar oamenii s-au putut bucura de apa rece. Cea caldă se lasă încă aşteptată.
(Laura RAMBA)