Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a şase infracțiuni de înșelăciune şi patru infracţiuni de complicitate la tentativă de înşelăciune.
Din cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că faptele au constat în inducerea în eroare a zece persoane din judeţele Braşov, Prahova şi Neamţ, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că rude apropiate ale acestora ar fi suferit accidente grave, necesitând intervenții chirurgicale urgente, iar pentru efectuarea intervențiilor erau necesare diferite sume de bani.
Persoanele vătămate, fiind menținute în stare de eroare cu privire la aspectele anterior precizate, ar fi înmânat unei persoane de sex masculin sume în valoare totală de 25.000 dolari, aproximativ 70.000 lei şi 150 euro.
La data de 05 ianuarie a.c., echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Bacău şi I.P.J. Neamţ, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele persoanelor vizate de anchetă, în județele Neamț și Bacău, în urma cărora au fost descoperite mai multe mijloace de probă, precum și sume de bani.
Totodată, poliţiştii braşoveni au pus în executare, pe raza judeţului Prahova, un mandat de aducere, pe numele unui tânăr în vârstă de 22 ani din județul Neamţ, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
La data de 06 ianuarie 2021, instanța de judecată a emis pe numele suspectului, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.