Arbitrajul făgărăşean cu bune şi rele

0
116
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html


Contestat deseori în ultimii ani de reprezentanţi ai cluburilor de fotbal, arbitrajul chiar şi la nivele inferioare nu a ieşit nici în stagiunea precedentă din tipar. Şeful arbitrilor din Făgăraş, Gavril Balasz, consideră că au existat atât aspecte pozitive cât şi negative în prestaţiile pe care aceştia le-au avut de-a lungul sezonului: ,,Pentru campionatul recent încheiat, activitatea arbitrilor a fost şi cu bune dar şi cu rele. Au existat prestaţii reuşite dar şi erori la jocurile respective de observatori. Arbitrii care au graşit au fost opriţi de la delegări şi sancţionaţi conform regulamentului însă scopul nostru este de ai forma pe aceşti arbitrii şi ar trebui ca şi din partea cluburilor să existe înţelegere pentru eventualele greşeli care sunt inerente”. În ultimii ani, arbitrajul făgărăşean a cunoscut un progres real mai ales din punct de vedere al promovărilor. La nivelul ligii a II-a activează în prezent doi arbitrii, ambii asistenţi: Dragoş Bogdan şi Constantin Cantemir iar recent a fost promovat la liga a III-a tot ca asistent, Gabriel Boncs. De asemenea, la porţile promovării se pun mari speranţe în arbitrul Marian Barbu care este monitorizat de către reprezentanţii Comisiei Centrale a Arbitrilor. Pe plan judeţean, reprezentarea este la fel de bună şi totodată apreciată atât la nivelul ligii a IV-a cât şi a V-a. Pe lângă cei enumeraţi mai sus lotul de arbitrii din Făgăraş îi mai cuprinde pe: Ciprian Mardan, Alexandru Bobeş, Ionuţ Burlea, Marcel Murariu, Alexandru Antinie, Alexandru Epure, Cătălin Pantelimon, Bogdan Lie, Alexandru Sandu, Alexandru Stanciu, Cătălin Bobeş, Claudiu Burlea, Ioan Pirău, Andrei Ursu, Florin Cerghit, Alin Jugan, Laurenţiu Pârvu, Constantin Duşa, Gheorghe Androne, Paul Lie, Alexandru Fătu, Cătălin Bujoreanu, Albert Nyaradi, Alexandru Sofroni dar şi două fete: Nicoleta Precup şi Mădălina Nucă. ,,Avem un lot de arbitrii foarte tânăr dar din păcate nu suficient de numeros. Noi organizăm în fiecare an cursuri dar sunt foarte puţini cei care doresc să urmeze această activitate. Iar unul din motive este cel legat de comportamentul agresiv atât fizic cât şi verbal pe care unii dintre jucători dar şi conducători îl au faţă de aceştia. Dacă vom reuşi să eliminăm aceste aspecte negative eu cred că toţi vom avea de câştigat. Important este să înţelegem că nu suntem duşmani că nu suntem în tabere diferite şi că toţi facem parte din familia fotbalului făgărăşean şi avem datoria de a ajuta la progresul acesteia” ne-a declarat în final acelaşi interlocutor.

LĂSAȚI UN MESAJ