
Spitalul Județean Braşov beneficiază, începând de ieri, de un aparat de ultimă generaţie.Este vorba despre un un ecograf folosit pentru depistarea cancerului la sân în fază incipientă. Echipamentul are o valoare de 50.000 de euro şi a fost donat de către o companie multinaţională care desfăşoară o amplă campanie de informare a femeilor în ceea ce priveşte necesitatea controalelor periodice. Ecograful a fost instalat în ambulatoriul unității spitalicești și cu o trimitere de la medicul de familie, orice femeie va putea beneficia de investigații radiologice gratuit, deoarece compania care a donat aparatul decontează aceste proceduri medicale.