Primăria Făgăraş a publicat din nou, în SEAP, anunţul referitor la contractarea serviciilor de proiectare și execuție a Variantei Ocolitoare a orașului. Primul anunț, publicat anul trecut, a fost anulat prin decizia 54961/07.12.2020, din cauza ,,…unor erori legislative , care afectau procedura de atribuire și făceau imposibilă încheierea contractului,,
Potrivit documentaţiei licitaţiei, publicate în SEAP, caracteristicile geometrice ale traseului în plan, oferă condiții pentru realizarea lucrărilor, prin suprapunere pe traseul existent, ținând cont de condițiile cerute prin Caietul de Sarcini. Varianta de ocolire se desprinde din DN 1 la km 232 + 324 și se închide în DN 1 la km 236 + 820. Lungimea variantei de ocolire este de 5,951 km. Viteza de proiectare se încadreaza între 50 km/h și 80 km/h. Legătura rutieră cu DN 1 este asigurată prin realizarea a două intersecții giratorii.
De la km 232 + 324 al DN 1, respectiv Km 0+000 al variantei, centura se desprinde în dreapta drumului național în lungul canalului de descărcare. De la km 1 + 350 până la km 4 + 700, varianta de ocolire merge în paralel cu râul Olt, aflându-se pe partea stânga a acestuia.
Între km 1 + 400 și 4 + 780, varianta de ocolire este încadrată de râul Olt și contra-canal, urmărind traseul existent. La km 2 + 440, intersecția cu drumul județean DJ 104D a fost amenajată printr-un sens giratoriu. La km 4 + 755 se află primul pod al variantei de ocolire peste contra-canal, iar la km 5 + 179 se află al doilea pod, peste pârâul Berivoi.
Centura va avea 2 benzi de circulație cu o lățime de 3.50m, încadrată de acostamente cu lățimea de 1.00m. Platforma drumului va fi de 9.00m. Între km 1+ 220 și km 4 + 760 platforma drumului va fi de minim 10 m prin adăugarea unui metru pentru montarea parapetului de siguranță pe partea stângă a variantei de ocolire.
Valoarea contractului este de 47.448.645,47 lei plus TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 24 februarie 2021, ora 15.00. Conform Caietului de Sarcini, finalizarea obiectivului de investiții se va face până în luna martie 2023, iar a serviciilor de proiectare până în luna martie 2021.