
Reprezentanții societății Nitroporos au virat bani către foștii și actualii salariați. Până acum numai veşti bune, însă vestea proastă este că oamenii nu pot intra în posesia banilor pentru că Administrația Finaciară a pus poprire pe conturi. În această situație angajaţii sunt prinși la mijloc. Ei nu mai pot începe un nou protest pentru că angajatorul și-a făcut datoria, însă sunt tot cu buzunarele goale.
Societatea Nitroporos a încheiat o convenție cu Administrația Finaciară care presupunea o reeșalonare a unor datorii pe care societatea le avea față de instituția financiară. În momentul în care în fabrică şi-a oprit producția, nici această convenție nu a mai fost respectată astfel încât primii bani care au intrat în conturi, chiar dacă erau destinați salariaților, au fost opriți de fisc. Liderul de sindicat Lucian Cupu a fost astăzi în audiență la prefectul Brașovul, Mihai Mohaci și a cerut sprijinul deblocării acestei situații neprevăzute.
În aceste condiții, greva foamei este amânată însă nu pentru mult timp.
Acum, salariaților nu le rămâne decât să aștepte să se deblocheze conturile, astfel încât să vadă dacă într-adevăr conducerea societății Nitroporos și-a respectat promisiunea de a vira toate restanțele salariale atât către actualii angajați cât și către foștii angajați. Amintim că sute de oameni care au lucrat sau încă mai lucrează la această societate au de recuperat banii pe două luni, plus trei salarii compesatorii în cazul celor care au fost concediați cu data de 1 iunie.