ANAF a publicat strategia instituţiei pentru perioada 2021-2024, printre obiective fiind scăderea decalajului fiscal la TVA cu până la 10%, reformarea agenţiei prin digitalizare şi ocuparea prin recrutare externă a 2000 de posturi vacante, mai ales în domenii precum IT, statistică, econometrie, managementul proiectelor.
Printre obiectivele prezentate în Strategie se numără şi simplificarea formularelor, declaraţiilor şi a altor documente fiscale, simplificarea graduală a procedurilor vamale, transformarea Spaţiului Privat Virtual în modalitatea principală de interacţiune a contribuabililor cu ANAF, intensificarea acţiunilor de control în domeniul preţurilor de transfer.
De asemenea, Agenţia are în vedere derularea unor acţiuni concomitente şi colaborative ale structurilor de inspecţie fiscală, antifraudă fiscală şi control venituri persoane fizice care să vizeze aspecte privind atât persoanele juridice implicate în activităţi cu caracter fraudulos, cât şi identificarea şi verificarea beneficiarilor reali ai acestor companii, cu posibilitatea urmăririi traseelor de fraudă şi de mutare a profiturilor în alte jurisdicţii.
Un alt obiectiv este eficientizarea acţiunilor de executare silită destinate recuperării arieratelor fiscale.
La începutul anului 2021, ANAF are în implementare 18 proiecte, dintre care şapte sunt în curs de implementare avansată: transferul electronic de date contabile şi financiare de la companii către administraţia fiscală; Sistemul informatic de monitorizare a tranzacţiilor intracomunitare de bunuri; extinderea serviciilor electronice disponibile pe portalul ANAF; sistemul informatic NOES (Nivelul Operativ al Executării Silite); sistemul informatic One Stop Shop (OSS_RO) – pachetul TVA privind comerţul electronic; extinderea sistemului informatic necesar realizarii schimbului de informatii fiscale între statele membre UE; optimizarea sistemului informatic, realizarea schimbului de informaţii privind livrările intracomunitare.
De asemenea, 11 proiecte urmează a fi demarate în cursul anului 2021.
Dintre acestea, ANAF menţionează: proiectul „SFERA”, care vizează actualizarea sistemelor informatice de administrare fiscală a contribuabililor şi asigurarea interoperabilităţii acestora cu sistemele informatice ale altor instituţii ale statului care deţin şi pot furniza informaţii utile în activitatea de colectare a impozitelor şi taxelor. Proiectul „APIC” (Administraţie Performantă prin Informaţie Consolidată), care presupune implementarea unei platforme de tip Big Data, platformă ce va permite gestionarea unui volum masiv de date structurate şi nestructurate, analiza acestora, modelarea predictivă şi implementarea unui instrument informatic integrat care să asigure realizarea în mod automat a analizei de risc a contribuabililor.
Documentul ,,Strategia ANAF 2021-2024,, îl puteți vedea AICI