Până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură, conform unui proiect adoptat marți la Camera Deputaților, la a doua trecere prin Parlament. Termenul prevăzut de legislația în vigoare a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte obligația, motiv pentru care de data asta se va introduce și o amendă.
Obligativitatea montării contoarelor de căldură la nivelul fiecărui apartament, până la sfârşitul lunii decembrie 2021, este prevăzută de un proiect de lege care va modifica, printre altele, Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Concret, proiectul prevede că „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire sau răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.
Totuşi, dacă folosirea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere financiar, documentul prevede obligativitatea montării repartitoarelor individuale de costuri „pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”.
Practic, vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament, de exemplu.
Vechiul termen a fost 31 decembrie 2016, însă acesta n-a fost respectat în totalitate. Astfel, același proiect de lege prevede că se va introduce și o amendă între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită.
Montarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie de exemplu, sediu de firmă sau magazin.
Sursa:avocatnet.ro