Alimente de 5000 de euro pentru Cantina de Ajutor Social din Făgăraș, 2000 de măști pentru medicii de familie și ochelari pentru spital. Dacă ieri vă anunțam că, prin intermediul Fundației Comunitare Țara Făgărașului au ajuns 2 echipamente medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe, astăzi mai avem o veste bună, Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului a primit finanţarea necesară pentru acordarea Cantinei de Ajutor Social din Făgăraş a unui grant în valoare de 5000 de euro, care a permis achiziţionarea de alimente necesare pentru pregătirea meselor calde pentru beneficiarii acestui tip de ajutor din partea cantinei.
În continuare puteți sprijini Fundația Comunitară Țara Făgărașului prin mai multe metode.
Prin grantul de 5000 de euro se vor asigura 1616 porţii de mâncare celor 210 persoane beneficiare ale cantinei, printre acestea numărându-se vârstnici singuri şi fără mijloace ori sprijin, familii cu venituri care nu le permit asigurarea necesarului în această perioadă, copii care locuiesc singuri sau cu bunicii ori persoane aflate în izolare şi carantină. De asemenea și medicii de familie vor primi în aceste zile măști de protecție.