
Aproape 20.000 de fermieri din judeţul Braşov, înscrişi în bazele de date ale APIA, ale ocoalelor silvice sau ale Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, trebuiau să voteze, pe 21 octombrie, cei 25 de reprezentanţi în structura de conducere a Camerei Agricole Braşov.
Guvernul a hotărât însă amânarea alegerilor cu şase luni. „În aplicarea prevederilor Legii 283/2010, iniţial s-a stabilit ca dată a alegerilor ziua de 7 octombrie 2012. Ulterior, aceastea au fost amânate pentru data de 21 octombrie. Iar în acest moment, prin Ordonanţă de Guvern, s-a amânat termenul cu şase luni de zile“, a spus Laura Giunca, secretarul Primăriei Făgăraş.
Din comitetele judeţene de organizare fac parte persoane alese din rândul asociaţiilor de fermieri de pe raza fiecărui judeţ. Aceste persoane au sarcina de a organiza alegerile, care se vor desfăşura ca şi alegerile locale sau parlamentare. Adică, se vor forma comisii de votare în fiecare localitate, vor fi tipărite buletine de vot, vor exista urne şi, înainte de votarea propriu-zisă, va avea loc o campanie electorală. Deosebirea constă în faptul că drept de vot vor avea doar persoanele proprietare de terenuri agricole, înscrise la APIA. Cei chemaţi la urne vor trebui să aleagă prin vot secret un preşedinte şi circa 20-25 de membri pentru fiecare camera agricolă judeţeană. Fermierii care doresc să vadă dacă sunt înscrişi pe listele electorale, pot face acest lucru la Primăria Făgăraş.
„Fermierii care sunt înscrişi în APIA pot consulta dacă sunt înscrişi în acea listă de alegători. Aceste liste se află la sediul Primăriei Făgăraş, la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Comunicare, Arhivă. Aceste liste ne sunt comunicate la o anumită perioadă de timp de către APIA“, a mai spus Giunca.
Pentru ocuparea unui post de conducere în CAB şi-au depus candidadura în judeţul nostru 49 de persoane.
(Alina ROMAN)