Acțiuni de verificare a măsurilor impuse în contextul stării de urgență   

0
225
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, la data de 03 februarie 2021, polițiștii brașoveni au verificat 156 de locații, 79 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 7 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate peste 2.350 de persoane, verificate 180 de mijloace de transport persoane și peste 200 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 193 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 183 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 10 aplicate persoanelor fizice pentru  nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, valoarea totală a acestora fiind de 20.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

LĂSAȚI UN MESAJ