În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Astfel, la data de 09 februarie 2021, polițiștii brașoveni au verificat 148 de locații, 59 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, au fost legitimate peste 2.600 de persoane, verificate peste 200 de mijloace de transport persoane și 200 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 186 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 173 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 7 aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație și 6 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, valoarea totală a acestora fiind de 20.400 lei. Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 2.450 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de carantină.
Polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice și private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.
Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.