Acoperișul Sinagogii din Făgăraș este reparat în regim de urgență, pentru stoparea degradării clădirii din cauza intemperiilor. Lucrările cu caracter provizoriu sunt finanțate de Fundația Comunitară Țara Făgărașului, cu ajutorul unui sponsor care a donat 15.000 de lei în acest scop.
Reparațiile au început astăzi urmând să fie finalizate până la sfârșitul lunii. În această perioadă, circulația pietonilor este restricționată pe trotuarul dinspre str. Mihai Eminescu, iar staţionarea autoturismelor în parcarea din spatele Sinagogii este interzisă. Poliţia Locală Făgăraș se asigura că zona este eliberată, pentru evitarea accidentelor.
În paralel, reprezentanții Primăriei Făgăraș muncesc pentru obținerea unei finanțări externe pentru restaurarea întregii clădiri. Veche de peste 150 de ani, aceasta va găzdui evenimente culturale. Acest lucru este posibil după ce municipalitatea a preluat clădirea în comodat, de la Comunitatea Evreiască din Braşov, pentru o perioadă de 40 de ani. Ultimul membru al comunităţii evreieşti din Făgăraş s-a stins în anul 2013.