Astăzi a fost o zi încărcată de emoții. A fost prima zi de școală. Au fost lacrimi în ochii părinților și bucurie în rândul copiilor. Dascălii s-au pregătit în detaliu pentru a primi generații de copii, copii pe care urmeză să-i formeze ca oameni și să le lumineze mințile lor fragede. Începând cu ora 9.00 porțile școlilor și grădinițelor din Făgăraș s-au deschis și cu flori în mânuțe școlarii și preșcolarii și-au îndreptat pașii spre instituția de învățământ unde sunt înscriși.
Potrivit Ministerului Educaţiei, cursurile noului an şcolar au înceut astăzi şi se întind pe 168 de zile lucrătoare, respectiv 34 de săptămâni. Pe parcursul celor două semestre, elevii vor avea patru vacanțe: de iarnă, intersemestrială, de primăvară și vacanța de vară, care anunță sfârșitul acestui an școlar, pe 15 iunie 2019.