
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, cei ce care dețin „un sistem individual adecvat de epurare” (o fosă septică) au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. În acest sens primăria Făgăraș a lansat în spațiul public un anunț prin care a fost stabilit un termen limită pentru înregistrarea în acest registru.
”Persoanele fizice sau juridice care dețin fosă septică sunt rugate să se prezinte până în data de 𝟯𝟭.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟰, la sediul Primăriei Municipiului Făgăraș, compartimentul Mediu (consilier Greavu Maria) în vederea completării declarației de înregistrare. Nedepunerea la termen a declarației de înregistrare constituie contravenție și se sancționează conform legii.
Persoanele fizice și juridice care dețin un sistem adecvat de epurare (fosă septică) au obligația de a se înscrie în Registrul de evidență a sistemelor individuale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor uzate, conform HG. nr 714/2022.”- se arată în anunțul primăriei municipiului Făgăraș