A fost stabilit cuantumul maxim pentru ajutoarele de urgenţă din bugetul local la comunei Șinca

0
374
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

În ședința ordinară a lunii aprilie a fost stabilit cuantumul maxim şi situaţiile deosebite pentru care se acordă ajutoarele de urgenţă din bugetul local a comunei Șinca:
1. Acordarea ajutoarelor de urgenţă în caz de boală: în cazul persoanelor care suferă de boli grave, probleme medicale grave la persoane minore si adulte, dovedite cu acte medicale de specialitate ce necesită investigaiți medicale la clinici de specialitate, interveniți chirurgicale, tratament medical de specialitate, procurarea unor dispozitiveț medicale, achizitia unei proteze, cu prescripția medicului din care să rezulte starea de urgență, în situația în care familiile au venituri reduse. Se pot acorda ajutoare bănești în sumă de maximum 1000 lei, pe baza anchetei sociale și a actelor doveditoare, prin dispoziția primarului comunei Şinca.
2. Acordarea ajutoarelor de urgenţă familiilor sau persoanelor singure care se află în situaţie de risc datorate: calamităților naturale (cutremure, incendii, furtuni, alunecări de teren, căderi de arbori, grindină, etc), precum şi accidente ( rutiere, feroviare etc.), respectiv si alte situații, cum ar fi: decesul ambilor părinţi când copiii minori sunt preluaţi de familii cu venituri mici, familiile cu mulţi copii ai căror părinţi ajung inapţi de muncă din diferite cauze, sprijinirea unor persoane fără venituri în vederea punerii în legalitate pe linie de evidenţă şi stare civilă, acordarea de produse, obiecte de îmbrăcăminte sau alte categorii de bunuri de strictă necesitate familiilor sau persoanelor singure aflate în situaţii deosebite, care pot conduce la riscul de excluziune socială;
Se pot acorda ajutoare bănești în sumă de maximum 1000 lei, pe baza anchetei sociale și a actelor doveditoare, prin dispoziția primarului comunei Şinca.
3. Ajutoare de înmormântare:
– În cazul decesului unei persoane beneficiare de ajutor de incluziune, a persoanelor fără venit, sau fără locuinţă, sau fără aparţinători legali, în cazul decesului unei persoane singure, sau al unei persoane dintr-o familie ale cărei venituri pe membru de familie sunt sub limita nivelului venitului minim de incluziune pentru o singură persoană, când persoana nu a avut asigurate contribuţiile la fondul asigurărilor sociale şi de sanatate, urmaşii neputând beneficia de ajutor de înmormantare din partea altor instituţii. Se pot acorda ajutoare bănești în suma de maximum 1500 lei, pe baza anchetei sociale și a actelor doveditoare, prin dispoziția primarului comunei Şinca.
– În cazul decesului persoanei vârstnice, definită în sensul Legii nr. 17/2000, republicată, privind asistența socială a persoanelor vârstnice, lipsită de susinători legali sau când aceștia nu pot să îi îndeplinească obligațiile familiale datorită veniturilor reduse. Acest ajutor se acordă doar în situația în care persoana vârstnică decedată a avut domiciliul în comuna Şinca, nu figura ca beneficiară de ajutor de incluziune, stabilit în condiiile Legii nr. 196/2016, privind venitul minim de incluziune, modificată și completată ulterior, nu figura ca asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat . Ajutorul se acordă susținătorilor legali, doar în situația în care aceștia nu au beneficiat de ajutor de deces din partea altor instituții sau, în lipsa reprezentanților legali, oricărei persoane care a asigurat serviciile funerare fără a beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituții, cu condiția prezentării documentelor justificative în original care să ateste cheltuielile de înmormântare. Se pot acorda ajutoare bănești în suma de maximum 1000 lei pe baza anchetei sociale și a actelor doveditoare, prin dispoziția primarului comunei Şinca.
– În cazul persoanelor fără adăpost, fără aparținători, neidentificate sau decedate pe raza comunei sau în spital, , înhumarea se va face de reprezentanți Compartimentului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Şinca sau spital în colaborare cu o firmă privată care are cel mai scăzut pre de cost, după ce organele de poliție se pronunță cu privire la identitatea defunctului și a identificării rudelor acestuia. Această prestație se acordă pe baza documentelor justificative care să ateste cheltuielile de înmormântare prin dispoziția Primarului. Se pot acorda ajutoare bănești în sumă de maximum 1000 lei, pe baza anchetei sociale și a actelor doveditoare, prin dispoziția primarului comunei Şinca.

LĂSAȚI UN MESAJ