Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), este un program instituit în temeiul art. 9 alin. (23) din Legea nr. 7/1996 și aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/29.04.2015, care detaliază activitățile acestuia și sumele necesare realizării lor, suportate din veniturile proprii ale ANCPI și fonduri externe nerambursabile. Programul a fost prelungit prin Hotărârea Guvernului nr. 836/29.06.2022 până la finalizarea înregistrării sistematice la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, respectiv comună, oraș și sectoarele municipiului București. Scopul programului îl reprezintă înregistrarea gratuită a tuturor proprietăților din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, realizarea planului cadastral, deschiderea cărților funciare la nivelul tuturor unităților administrativteritoriale. Se vor realize astfel un inventar complet al proprietăților imobiliare, o siguranța a circuitului civil al proprietăților imobiliare se vor clarifica regimule juridice ale proprietăților imobiliare publice și private, se vor finaliza înregistrarea terenurilor agricole, pentru a se asigura implementarea schemelor de plăți în agricultură, se vor deschide gratuit cărțile funciare pentru toate proprietățile din România. Conform declarației primarului Făgărașului, publicată pe contul personal de facebook, miercuri, 04.01.2023, a fost semnat de către primăria Făgăraș, contractul pentru proiectul Cadastru Sistematic Gratuit, în cadrul „Programului Național de Cadastru și Carte Funciară”.
”Cadastrul și cartea funciară nu au mai fost făcute în U.A.T Făgăraș de peste 100 de ani.
Principalul obiectiv al contractului este înregistrarea în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a tuturor imobilelor de pe raza Municipiului Făgăraș și implementarea platformei informatice pe baza datelor cadastrale, care să conducă la îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor furnizate de către administrația publică la nivelul primăriei și reducerea duratei de livrare a serviciilor publice ca urmare a solicitărilor cetățenilor și instituțiilor.
Primăria a ales să facă acest proiect pentru că oferă multe beneficii cetățenilor:
– intabularea gratuită a terenurilor deținute cu sau fără acte;
– primăria va acorda sprijin tuturor proprietarilor și posesorilor pentru intrarea în legalitate a tuturor construcțiilor realizate fără documentațiile și avizele necesare;
-vor fi actualizate toate imobilele deja intabulate, pe baza realității din teren;
– Municipiul Făgăraș va putea accesa mai ușor fonduri în vederea investițiilor publice iar locuitorii vor putea obține fonduri în vederea investițiilor private și afacerilor proprii;
-succesiunea imobilelor se face gratuit de către cetățean după intabularea acestora.
Acest proiect este finanțat de către Primăria Municipiului Făgăraș și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.”– se arată în postarea primarului Gheorghe Sucaciu.
Sursa:ancpi.ro
Sursa foto: facebook/Gheorghe Sucaciu
Acasă Economic-Social Fagaras A fost semnat contractul pentru cadastru și carte funciară, gratuită și la...