A fost reluată circulația pe porțiunea de drum de la blocul Corso spre Colegiul Național Radu Negru. Acest lucru a fost posibil odată cu finalizarea lucrărilor la sensul giratoriu de la intersecția străzilor Teiului și 13 Decembrie, drept urmare, începând cu 26.10.2023 s-a reluat circulația auto în integralitate pe aceste două artere.
Participanții la trafic trebuie însă să țină seama că porțiunea marcată cu culoare roșie este rezervată exclusiv riveranilor, pentru a putea ajunge în curţi, aceștia fiind singurii care pot să treacă cu autoturismele peste linia continuă care delimitează această porțiune.
Investiția a fost finanțată din fonduri europene, nerambursabile.