A fost afișată lista cu punctajele acordate pentru închirierea celor două locuințe ANL disponibile în Municipiul Făgăraș. 24 de dosare au fost admise din cele 25 depuse, pentru că un dosar a fost respins, deoarece nu a fost depus până la data de 31.01.2021, termen prevăzut în anunțul publicat în 04.01.2021, respectiv din cauza lipsei declarației notariale –tolerat în spațiu/contract de închiriere. Contestațiile se pot depune la Registratura Primăriei Făgăraș în termen de 7 zile de la afișarea listei cu punctajele acordate de către comisie, potrivit art. 5 din HCL nr. 130/2019. Lista de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii va fi supusă spre aprobare Consiliului Local Făgăraş şi va face parte integrantă din hotărârea de aprobare a listei solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri.