După mulți ani, perioadă în care Făgărașul era orașul cu un singur semafor, săptămâna trecută, oficialitățile au considerat că este nevoie de mai multe semafoare în oraș și au hotărât amplasarea lui. Astfel, primul semafor cu buton din orașul nostru a fost instalat la trecerea de pietoni de lângă Colegiul Național „Radu Negru”, de pe strada Teiului. Ideea instalării acestui semafor în acea locație a fost a unui făgărășean care a obținut finanțarea printr-un proiect depus în programul de bugetare participativă, după o analiză efectuată de Poliția Municipiului Făgăraș. Potrivit inițiatorului proiectului, amplasarea în această zonă intens circulată va crește nivelul de siguranță a persoanelor care se deplasează pe jos, în special a sutelor de elevi care frecventează unitatea de învățământ.
Pentru ca pietonii și șoferii să se acomodeze cu prezența semaforului, oficialitățile au anunțat că acesta va funcționa intermitent o perioadă. Punerea lui în funcțiune normală va fi anunțată în timp util.
Potrivit reprezentanților Primăriei Făgăraș, astfel de dispozitive de semnalizare optică urmează să fie amplasate și în alte zone cu trafic intens, prin surse de finanțare diferite.