
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului este numită în popor şi Obrejenia, care semnifică o schimbare, o transformare. De asemenea, i se mai spune Pobrejenia sau Probojeni, cuvânt din slavonă, care înseamnă ceartă.
Anul acesta, creştinii ortodocşi şi catolici cinstesc marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului într-o zi de joi. Ziua de 6 august aminteşte minunea pe care Iisus a făcut-o asupra lui însuși.
Ziua de 6 august prevestește începutul toamnei, zi socotită hotar pentru vară. De la această dată, vremea începe să se schimbe și să se răcească. Schimbarea la Față a Mântuitorului aduce și o serie de obiceiuri și superstiții.
Pentru că sărbătoarea are loc în timpul postului Sfintei Marii, în ziua Schimbării la Faţă se face dezlegare la peşte. Este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.
Cei care nu țin această sărbătoare, cine spală haine, se scaldă sau doarme afară, va fi năpădit de păduchi și ploșnițe, se va usca și se va îngălbeni precum florile. Femeile însărcinate, dacă vor ține această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii vor fi sănătoși.