Șinca Nouă este comuna din Țara Făgărașului care numără la această oră 47 de persoane în izolare la domiciliu. Autoritățile locale veghează ca aceste persoane să respecte măsurile de izolare.
Persoanele în vârstă, din această comună sunt în evidența Primăriei Șinca Nouă, însă edilii susțin că majoritatea au aparținători.
De ieri, potrivit Ordonanței Militarea nr. 3, persoanele în vârstă de peste 65 de ani, considerate cele mai vulnerabile în fața pandemiei de coronavirus, trebuie să stea în casă pentru a se proteja. Vor avea însă voie să iasă din casă între orele 11.00 și 13.00, pentru cumpărături sau asistență medicală. Excepție fac cei care sunt încă angajați sau desfășoară activități agricole, a spus ministrul de Interne, Marcel Vela.