Lucian Boia
Sfârşitul Occidentului?
Spre lumea de mâine
Editura Humanitas, 2013
„Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate al fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar este ceva ce oarecum îi aseamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi” (Lucian Boia).
În virtutea consemnărilor autorului, parcurgem filele cărţii, fascinaţi sau derutaţi de perspectivele unui alt Timp. De-a lungul secolelor, Occidentul a dat umanităţii valori etice, politice, culturale. Actualmente, cele două „fenomene majore” – accelerarea istoriei şi egalizarea lumii – au un impact major asupra lumii de mâine. Ultimele „construcţii alternative” care s-au prăbuşit au fost sistemul comunist şi „utopia Lumii a treia”. Atacul terorist din septembrie 2001, criza financiară declanşată în 2007, „primăvara arabă” din 2011 se înscriu în crizele majore ale „istoriei imediate”.
Occidentul a devenit un spaţiu multicultural. Este o evoluţie divergentă, raportată la proiectul iniţial al statului-naţiune. O parte dintre ei s-au asimilat, alţii nu vor să se asimileze. Este cazul musulmanilor care nu se desprind de cultura lor. Occidentul tinde să devină „un Occident musulman”. În Franţa, procentul musulmanilor este estimat la 7,5%. În Belgia, Austria, Olanda, se estimează un procent de 5%. După căderea comunismului, 20% din populaţia Germaniei este rezultatul imigraţiei. Opt milioane dintre ei au cetăţenia germană cu menţiunea că patru milioane sunt repatriaţi, germani de origine, „reîntorşi acasă”. Este şi cazul saşilor din Transilvania. Sunt est- europenii, mult mai apropiaţi de cultura occidentală. Factorul riscant al multiculturalismului este curentul xenofob. Pare surprinzător faptul că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declarat în anul 2012: „Multiculturalismul a eşuat”.
„Amestecul etnic” rămâne pentru occidentali o incertitudine. Acest proces istoric include două scenarii: controlul asupra imigraţiei, perspectiva „laicizării comunităţilor musulmane, cele mai rebele la valorile occidentale”, scăderea indicelui de fertilitate „mai ridicat la noii occidentali decât la populaţia de baştină, ceea ce ar aduce o revigorare „printr-o infuzie de prospeţime şi dinamism”. Cel de-al doilea scenariu pesimist presupune o imigraţie „ieşită de sub control”, soldată cu eşecul integrării şi cu o creştere masivă a comunităţilor „străine de cultura occidentală”. În volumul „Le mythe de l’islamisation”, sociologul Raphael Liogier a remarcat că Franţa riscă să devină peste cinzeci de ani o tară majoritar islamică. Este ilustrat în acest studiu complexul „cetăţii asediate” ce se deschide în Occident. Cert este faptul că „procentul celor veniţi din afară şi al descendenţilor lor va creşte semnificativ”. Europa se îndreaptă spre o „nouă lume” etnică şi culturală.
O multitudine de întrebări se ridică astăzi pentru viitorul omenirii. Va fi o „accelerare sau o ruptura”? Sunt atâtea scenarii care rămân fără un răspuns cert. Trecutul se îndepărtează, „relevanţa lui scade dramatic”. Secolul al XIX-lea, secol al restructurărilor sociale şi al elaborărilor ideologice, a avut ca fundament bogăţia culturală a Antichităţii. Arta occidentală a preluat modelul renascentist din Antichitate. După 1900, dominante au fost suprarealismul şi pictura abstractă. Pentru Mircea Eliade „sfârşitul de lume” însemna „un prevestitor al altor sfârşituri şi altor începuturi ce aveau să vină”.
Mişcarea browniană domină azi cultura. Autorul volumului conchide: „cultura internetului înseamnă mai multă informaţie ca oricând, dar şi mai puţină cultură ca oricând, cultura neînsemnând informaţie brută, ci informaţie structurată şi încărcată de sens. Or, utilizatorul de internet se află – singur! – în faţa unui amalgam; ca să ştie ce să aleagă, să nu cadă în cursa dezinformării sau a manipulărilor, ar trebui să fie deja cultivat (ceea ce nu e cazul pentru cei mai mulţi)”. Autori celebri îşi caută refugiu în dicţionare, „abandonaţi în fapt de autenticii admiratori”. Horaţiu a lansat o punte peste timp: „Exegi monumentum aere perennius” („Am înălţat un monument mai durabil decât bronzul”). Cultura se transmitea de la o „generaţie la alta, de la un secol la altul”. Celebrele cuvinte ale lui Horaţiu „Non omnis moriar” („Nu voi muri cu totul”) s-au gravat în conştiinţa elitei intelectuale. Ritmul contemporaneităţii este cu totul altul. „Îmi pare rău pentru Horaţiu – mărturiseşte Lucian Boia – s-ar putea într- o zi nu prea îndepărtată să moară de-a binelea”.
Capitolul „Trei scenarii europene” este consacrat Uniunii Europene. Lucian Boia consemnează: „Europa aproape s-a dezmembrat în părţile ei componente; sub aparenţa unităţii şi a destinului comun, au reapărut ţări, economii, societăţi, mentalităţi extrem de diferite. Spectrul destrămării a reactivat imperativul unităţii; alternativa pare simplă: sau mai multă integrare şi o efectivă coordonare politică, economică şi financiară sau asumarea riscului unui eşec de proporţii istorice, cu consecinţe din cele mai grave”.
În scenariul negativ se înscrie teama de a nu rezista turbulenţelor într-o Europă sceptică. E posibil ca Marea Britanie să se retragă, Scoţia s-ar putea desprinde de Marea Britanie, Catalonia, de Spania. Belgia este dominată de disensiunile între valoni şi flamanzi. Scenariul pozitiv prevede o consolidare a Uniunii Europene.
Scenariul de compromis vizează un nucleu al statelor de nord. Statele din sud vor forma o zonă mai puţin dezvoltată economic. „Pseudoconcluziile” autorului aduc totuşi o consolare: „omul e fiinţa cea mai adaptabilă, aşa că, nicio grijă, se va adapta perfect la oricare dintre istoriile posibile şi nu va avea nici un motiv să regrete ce a fost cândva”.
Viorica Bica
Biblioteca Municipală Făgăraş
