„Mănușa de aur – Marea curățenie”, provocare ce a implicat întreaga populație a Țării Făgărașului, s-a desfășurat conform așteptărilor. Numai în Făgăraș s-au strâns 26 metri de cubi de gunoi neselectat și 16 mc de deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, sticlă). Au participat peste 400 de persoane, în 17 zone din municipiu. Atenția celor 17 grupe formate a reprezentat-o zonele limitrofe, unde situația este dezolantă. Deși au loc acțiuni de ecologizare regulat, iar Poliția Locală a dat 4 sancțiuni pentru depozitarea ilegală a deșeurilor în numai 7 zile, voluntarii au găsit gunoi aruncat pe spațiile verzi și nu numai. Provocării lansate de A.D.I. Țara Făgărașului, i-au răspuns activ, voluntari, dar și Asociații, Fundații, școli, societăți comerciale. Astfel, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Liceul Teologic „Sf. Constantin Brâncoveanu”, Asociația de Dezvoltare Integrată a Făgărașului – Centrul de Recuperare de zi „Sf. Nectarie”, Asociația Iia Călătoare, Asociația Diaspora Europeană, Partida Romilor Pro-Europa – sucursala Făgăraș, Crucea Roșie Făgăraș, Asociația Doamna Maria Brâncoveanu, Frăția ortodoxă Sf. M. Mucenic Gheorghe – Făgăraș, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România – filiala Făgăraș, YouthBank, Fundația Regen, Asociația A C U M – Alergăraș, Dedienne Roumanie, au format grupe pentru marea curățenie. Pentru buna desfășurare a acțiunii s-au implicat: Salco Serv, Serviciul de Administrare a Domeniului Public, Sistemul de Gospodărire a Apelor – filiala Făgăraș.