În ultimii ani, în care poluarea din orașe a devenit una dintre problemele acute cu care se confruntă aceste comunități, a crescut importanța acordată spațiilor verzi. Traficul auto și centralele de apartament sunt două surse de creștere a gradului de poluare. Standardul de suprafață verde pe cap de locuitor, în Uniunea Europeană, este de 26 mp. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, suprafața totală a spaţiilor verzi era, la sfârșitul anului 2017, de 26.639 hectare, media națională fiind de 21,4 mp per locuitor. Potrivit unei statistici realizate în urmă cu câțiva ani de Institutul de Politici Publice în baza datelor comunicate de primării, cele mai mari suprafețe de spaţiu verde pe cap de locuitor erau la Brașov (29 mp), Craiova (28 mp), Galați (25 mp) și Brăila (23 mp). Prin Legea 24/2007 a fost introdusă obligația primăriilor orașelor de a realiza în fiecare localitate Registrul Spaţiilor Verzi, care cuprinde o evidență exactă a spațiilor verzi de pe domeniul public, parcuri, grădini, scuaruri, baze sportive, dar și evidența arborilor izolaţi plantaţi pe aliniamentele arterelor de circulaţie, pe terenurile instituţiilor publice sau ale cartierelor de blocuri. La Făgăraș, din păcate, datele de pe site-ul primăriei nu au mai fost actualizate din 2019 și nu se poate spune cu exactitate cât este suprafața totală a spațiilor verzi din oraș.
În contextul în care, odată cu lucrările din Făgăraș, au fost ”sacrificați” foarte mulți copaci, Serviciul de Administrare a Domeniului Public (ADP) Făgăraș a anunțat că a plantat 40 de tei pe strada Negoiu, în zonele verzi unde existau spații libere. Este puțin sau suficient, rămâne de văzut! Așteptăm finalizarea lucrărilor și atunci putem trage o concluzie. Ce putem să facem până atunci, este să tragem un semnal de alarmă pentru a se păstra echilibrul, iar media per cap de locuitor să fie ridicată în orașul nostru
”Primăria Făgăraș, prin Serviciul de Administrare a Domeniului Public (ADP) va mai desfășura astfel de acțiuni care au ca scop înverzirea a cât mai multor zone din oraș, astfel încât să ne putem bucura cu toții de un oraș mai sănătos și de un aer cât mai curat.
Vă rugăm, de asemenea, să nu deteriorați copacii proaspăt plantați sau suporturile acestora.”- se arată în postarea de pe pagina de Facebook a primăriei.
Legea nr. 24/2007 definește spaţiile verzi urbane publice, care pot fi: parcul (cu suprafață de cel puțin 1 ha), spațiul verde (cu suprafață mai mică de 1 ha) în zone rezidențiale sau aferente sediilor instituțiilor publice, grădina – teren cultivat cu flori, copaci și arbuști ornamentali, care este folosit pentru agrement și recreere, parcul sportiv, grădina botanică etc.