Alţi 39 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi de Covid şi externaţi din spitale, potrivit centralizărilor făcute de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov într-o săptămână. Bilanţul celor vindecaţi a ajuns, la Braşov, la 628 de persoane. În urmă cu o săptămână, DSP-ul anunţa că bilanţul celor vindecaţi a ajuns la 589 de cazuri.
Cei mai mulţi pacienţi au fost externaţi din Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie (câte 225 de cazuri), Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie (109 cazuri) şi alţi 62 de pacienţi au fost externaţi din Sanatoriul de Nevroze Predeal. Acestora li se adaugă 5 braşoveni externaţi din Spitalul Judeţean Sf. Gheorghe (spital-suport COVID-19 pentru judeţul Braşov) şi 2 braşoveni externaţi de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Dr. Matei Balş” Bucureşti.
În schimb, miercuri, 24 iunie, autorităţile au raportate alte 32 de noi cazuri de infectare Covid, la Braşov, astfel că bilanţul a ajuns la 1.277 de cazuri. Cum în toată ţara au fost anunţate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire, Braşovul a raportat, ieri, 10% din noile cazuri. La nivel naţional, bilanţul infectărilor Covid a ajuns la 24.826 cazuri, dintre care 17.391 s-au vindecat, iar alţi 1.555 pacienţi au decedat.
Sursa www.bzb.ro