38 de bursieri au fost aleși la Fondul de Burse Bilka „Pentru educație în Țara Făgărașului!” în anul școlar 2019-2020. Fundația Comunitară Țara Făgărașului a anunțaţ încheierea aplicațiilor și selecția beneficiarilor burselor din fondul Bilka “Pentru educație în Țara Făgărașului!”, proiect care vizează susținerea elevilor buni la învățătură să își continue studiile.
Bursele se acordă în urma unei jurizări făcute atât de reprezentanți ai FCTF, cât și ai sponsorului Bilka, cuantumul unei burse fiind de 1900 de lei. Pentru susținere financiară în anul școlar în curs, 38 de copii cu situații materiale precare au aplicat și au fost cu toţii selectaţi, deoarece toți au îndeplinit cerințele de acordare. Majoritatea au media generală peste 9 și cei mai mulţi sunt în clasele V-VIII. În plus, aceștia au prezentat în număr mare, la depunerea dosarelor, diplome, premii şi alte semne de recunoaștere a participării la olimpiade, concursuri literare, festivaluri artistice și competiţii sportive. Media venitului pe membru de familie este sub 800 lei în 90% din cazuri, iar familiile au, în general, o componență de 4 membri. Dintre toți cei 38 de bursieri ai anului școlar în curs, doar 3 au domiciliul în Făgăraş, restul provenind preponderent din mediul rural, cu precădere din localităţile Lisa, Drăguş și Hârseni.
Bursa primită pe parcursul acestui an școlar poate fi folosită pentru achiziționarea de rechizite, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, transport şcolar, taxe de participare la concursuri sau tabere, precum și orice alte costuri necesare activităților curriculare și extracurriculare. Fundația Comunitară Țara Făgărașului, așa cum s-a angajat prin ghidul fondului și prin contractele semnate cu fiecare bursier în parte, va organiza întâlniri periodice cu bursierii, activități de dezvoltare personală și orientare vocațională, urmând ca aceștia să fie implicați ca voluntari în proiectele fundației pentru a interacţiona şi a cunoaşte mai bine comunitatea din care fac parte. BILKA, liderul pieței de acoperișuri care deține cea mai mare fabrică de acoperișuri din Estul Europei, înseamnă 12 ani de activitate în care compania a acoperit peste 250.000 de case și a realizat investiții de peste 40 milioane euro. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial. În 2018, BILKA și-a vândut produsele la nivelul întregii țări și la export, prin intermediul a peste 500 dealeri stabili. Produsele BILKA ajung în țări precum Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Polonia, Slovacia, Olanda, Austria, Irlanda sau Ucraina. Fundația Comunitară Ţara Făgăraşului este o organizație nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, cu sediul în Făgăraş. Misiunea noastră este de a inspira şi susţine iniţiative locale, de a mobiliza resurse şi de aduce împreună oameni şi organizaţii care să aibă dorinţa şi capacitatea să contribuie pe termen lung la dezvoltarea de comunităţi generoase, responsabile, solidare şi încrezătoare în propriul lor viitor. Facem posibil acest lucru prin încurajarea spiritului filantropic și de responsabilitate socială al organizaţiilor nonguvernamentale, companiilor și persoanelor fizice/grupurilor de iniţiativă, cu scopul de a acoperi nevoile mereu în schimbare ale comunității. Fundația Comunitară Ţara Făgăraşului face parte din programul național de “Fundații Comunitare”, inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Fundația Pentru Parteneriat, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation și RomanianAmerican Foundation.