Ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, au susţinut joi noapte o declaraţie de presă, cu mai puţin de oră înainte ca starea de urgenţă să expire.
Cei trei au prezentat hotararea privind instituirea stării de alertă luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, din 15 mai, ora 0.00, România intră în stare alertă pentru 30 de zile, urmând ca regulile de desfăşurare a unor activităţi care necesită măsuri de protecţie să se adopte prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al ministrului cu competenţă în domeniu. Autorităţile locale vor emite acte normative în domeniile de activitate pe care le gestionează.
Măsurile impuse în starea de alertă erau în mare deja cunoscute, vă prezentăm în continuare pe cele mai importante:
– În spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în spaţiile închise se instituie obligativitatea purtării măştii.
– Instituţiile publice şi firmele au obligaţia organizării activităţii astfel încât munca să se desfăşoare de la domiciliu. Dacă nu, trebuie să ia măsuri speciale: să fie respectată o distanţă minimă de 2 m, să nu permită accesul celor a căror temperatura măsurată depăşeşte 37,3 grade Celsius, să asigure dezinfectarea suprafeţelor.
– Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor pentru toate aeroporturile din România pentru o perioadă de 14 zile. Se suspenda transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate până în 1 iunie. Exista exceptii.
– Se instituie pentru toate persoanele care vin din străinătate măsura izolării la locuinţă. Cei care nu au unde sau nu vor să stea cu familia pot opta pentru carantină la stat, contra cost.
– Este permisă deplasarea în localitate fără declaraţie pe propria răspundere.
– Nu este permisă deplasarea în afara localităţii, cu excepţia celor în interes de serviciu, pentru agricultură, pentru eliberarea unor documente, pentru tratamente medicale sau îngrijirea unei rude.
– Odată cu 15 mai, se reiau şi activităţile medicale pentru patologia non-COVID.
– Se redeschid cabinetele stomatologice, saloanele de înfrumuseţare, parcurile, bisericile, hotelurile. Rămân închise restaurantele şi terasele