Unirea la români

0
575
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

În istoria românilor, Mica Unire  din  24 ianuarie 1859 și  Marea Unire din 1 decembrie 1918  reprezintă repere importante pentru împlinirea dorinței de unitate națională în spațiul ondulat de la  Dunăre, Carpați  și Marea Neagră. Mihai Viteazul a fost domnul Țării Românești între 1593 -1600, fiind considerat unul dintre marii generali și voievodul unificator al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Unirea Țărilor Române în anul 1600, sub conducerea lui Mihai Viteazul, deși vremelnică, a constituit un pas important în afirmarea unității statale a poporului român.
Începând din sec. al XIX-lea s-au manifestat tot mai intens conştiinţa naţională şi lupta popoarelor pentru făurirea unor state unitare proprii, libere şi independente. În Europa, mişcarea de eliberare naţională a popoarelor a întâmpinat rezistenţa a două imperii:
– Imperiul Habsburgic, care includea italieni, germani, unguri, cehi, slovaci, polonezi, sârbi, croaţi, românii din Transilvania;
– Imperiul Otoman, care controla în zona europeană soarta grecilor, sârbilor, albanezilor, bulgarilor, românilor din Ţara Românească şi Moldova.
Pentru Ţara Românească şi Moldova, înfrângerea revoluţiei de la 1848 a însemnat condamnarea pe mai departe de a rămâne suzerane Imperiului Otoman, chiar dacă, prin Tratatul de la Paris (1856, care a încheiat războiul Crimeii) ele trec sub garanţia celor 7 puteri semnatare.
Referitor la Unirea Principatelor Române, este important anul 1857, când Marile Puteri acordă acestora dreptul de organizare a unui referendum pentru consultarea populației cu drept de vot. La 5 ianuarie 1859, liderul unionist, Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”, a fost ales domnitor în Moldova, iar pe 24 ianuarie 1859, la propunerea deputatului Vasile Boerescu, a fost ales în unanimitate și domnitor al Țării Românești. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova şi Ţara Românească, a fost posibilă în 1862 realizarea unui Parlament și a unui Guvern unificate, punându-se astfel bazele statului naţional al Principatelor Române. Împreună cu Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru), marele domnitor a realizat reforme îndrăzneţe pentru modernizarea statului: secularizarea averilor mănăstirești (1863), legile privind organizarea administraţiei (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864), reforma agrară (1864) etc. După abdicarea lui Cuza, a fost instituită în locul său o Locotenență Domnească, iar între 14 și 20 aprilie 1866 s-a organizat plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea Principatelor Române. Acesta a fost proclamat domnitor în ziua de 10 mai 1866, titlu pe care l-a deținut pănă în data de 14 martie 1881, când a a devenit primul rege al României (Carol I), ceremonia de încoronare având loc pe 10 mai 1881. Numele oficial de România a fost adoptat prin Constituţia votată în unanimitate de Parlament la 29 iunie 1866 și modificată la 15 martie 1881, legea fundamentală prin care regimul politic a fost consfințit ca monarhie constituţională.
Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost desăvârșită în timpul regelui Ferdinand I prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918, atunci când Transilvania a reîntregit teritoriul românesc. Nepotul său din partea tatălui ( Carol al II-lea), regele Mihai a vizitat Făgărașul în data de 29 august 1997. Imagini de la această vizită le puteți vedea mai jos:

sursa:linkedin.com
sursa video:Televiziunea Făgăraș/youtube

LĂSAȚI UN MESAJ