Nemţi cu diplomă

0
41
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

scoala-germana-siteNemţi cu diplomă

Studiază limba germană de la vârste fragede, chiar dacă pe unii dintre ei nu îi leagă nimic de această comunitate. Pentru ei este deja un stil de viaţă, deşi, mici fiind, nu ştiu la ce să se aştepte, la cât de complexă e limba germană şi, în acelaşi timp, cât de frumoasă. Este vorba de elevii făgărăşeni care învaţă la secţia germană din cadrul Colegiului Naţional „Doamna Stanca”. Chiar dacă părinţii sunt cei care le aleg oarecum drumul în viaţă, cei mici ajung să iubească această limbă şi să nu regrete mai târziu, când au posibilitatea să-şi continue studiile în prestigioase universităţi din Germania.

Şcoală cu tradiţie

Potrivit celor mai vechi documente, şcoala germană există de mai bine de 300 de ani. Şi totuşi…„Cu siguranţă, şcoala germană, ca formă de organizare, este mult mai veche. A continuat până în zilele noastre învăţământul în limba germană şi ceea ce este îmbucurător este că am reuşit să menţinem, sperăm, această tradiţie, chiar dacă, după 1980, s-a constatat un anumit dezechilibru. Odată cu plecarea în masă a cetăţenilor de naţionalitate germană şi şcoala a avut de suferit. Au fost perioade când numărul elevilor ajunsese la jumătate, dar în ultima perioadă, ne bucurăm că există o revigorare şi un interes crescut al făgărăşenilor pentru învăţământul în limba germană”, ne-a declarat directorul Colegiului Naţional „Doamna Stanca”, Nicoale Postolache.

Val de înscrieri

După 1980 însă, instituţia de învăţământ a înregistrat o scădere dramatică a numărului de elevi. Cu toate acestea, în timp, şcoala a devenit cea mai atractivă formă de învăţământ din oraş şi din ce în ce mai mulţi părinţi au preferat să-şi înscrie copiii aici. „E bine că cei mici vorbesc şi alte limbi. Eu mi-am dat copilul la această şcoală pentru a se descurca altfel pe viitor”, „Ne gândim la viitorul lor. Învaţă o limbă străină direct din şcoală şi asta îi ajută extrem de mult., Noi suntem foarte mulţumiţi”, ne-au declarat câţiva părinţi care şi-au înscris copii la această şcoală. „E ceva deosebit, o formă unicat. Îmbucurător e faptul că în ultimii 2 ani numărul candidaţilor este foarte mare. Am reuşit să ne facem clase complete, de câte 25 de elevi. Anul acesta, suntem abia în luna martie şi avem deja 20 de elevi înscrişi. Trebuie să recunosc că din analiza noastră privind inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii constatăm cu plăcere că aceştia îşi găsesc cu foarte mare uşurinţă locuri de muncă foarte bine remunerate, în special, în sudul ţării”, ne-a mai declarat Nicolae Postolache.

Şi învăţământ liceal

Din anul 2000, elevii făgărăşeni îşi pot continua şi studiile liceale în cadrul acestei şcoli care, la final, le dă posibilitatea să susţină un atestat care le recunoaşte calităţile de buni vorbitori ai limbii germane. Eforturile în acest sens au fost mari, însă satisfacţiile nu au întârziat să apară. „Satisfacţiile sunt deosebite. Învăţământul în limba germană are tradiţie la Făgăraş şi e o oportunitate pentru elevii făgărăşeni; rezultatele pe care le-a obţinut de-a lungul anilor confirmă faptul că există preocupare pentru această activitate. Avem un elev bursier al Guvernului României, de la secţia cu predare în limba germană, iar în ultimii ani reprezentăm constant judeţul Braşov la olimpiadele naţionale şi internaţionale”, ne-a mai declarat directorul şcolii.

Viaţa în limba germană

Şcoala numără acum peste 170 de elevi, iar procesul de învăţământ este unul deosebit. Tinerii înscrişi aici au ocazia să înveţe altfel limba germană. „Elevii de la casele cu predare în limba germană sunt implicaţi într-o serie de activităţi, fie alături de Biserica Evanghelică, fie în proiecte cu şcoli din Germania. Am desfăşurat proiecte şi în anul şcolar recent încheiat şi pentru perioada 2009-2011 şi, în general, elevii acestor clase participă la un număr foarte mare de activităţi bilingve”, ne-a spus Nicolae Postolache. „Mie îmi place nespus de mult la şcoala germană. Nu aş vrea să fiu la cea română, pentru că aici învăţăm această limbă de care am prins drag, dar participăm şi la foarte multe activităţi. Am avut carnaval, bazar şi multe altele”, „E foarte interesant aici, la şcoala germană. E viaţa mea, am ajuns să gândesc în această limbă, totul se învârte în jurul ei”, ne-au spus câţiva copii.

Iar fără implicarea profesorilor nimic nu ar fi posibil. De câţiva ani, numărul profesorilor calificaţi, vorbitori ai limbii germane, a crescut, un alt pas important în dezvoltarea copiilor. „Pentru noi, faptul că majoritatea copiilor provin din familii române nu e un handicap. Într-adevăr, necesită mai mult efort din partea noastră, pentru că e greu să treci de la limba maternă la o limbă străină, dat fiind faptul că germana este mai grea, gramatica e foarte stufoasă. Trebuie foarte multă răbdare, dar cooperăm. Găsim anumite metode, prin joacă, prin diferite activităţi extraşcolare, îi simţim aproape şi îi apropiem cât de mult de noi”, ne-a declarat învăţătoarea Mona Capătă. Tot mai mulţi părinţi speră să le ofere un viitor mai bun odraslelor lor, alegând această formă de învăţământ şi rareori au dat greş.

Laura Ramba

LĂSAȚI UN MESAJ