Ceapa de Aur trăieşte!

3
75
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

ceapa-rade

ceapa-publicbunA unsprezecea ediţie a Festivalului de Umor „Ceapa de Aur“ a adunat la Casa de Cultură sute de făgărăşeni. Timp de două zile, aceştia s-au amuzat copios pentru că zeci de artişti, de toate vârstele şi de toate…calibrele, s-au întrecut pentru a-i face să se simtă cât mai bine. În plus, nume mari ale umorului românesc au venit cu acest prilej la Făgăraş. Prestaţia lor a ridicat publicul în picioare.

gyuri-pascubunPrima zi
Umor divers şi Gyuri Pascu

Zeci de artişti din toată ţara s-au întrecut în a-i face pe făgărăşeni să râdă din tot sufletul. Festivalul Naţional de Umor „Ceapa de Aur“ a debutat vineri seara. La cele două secţiuni ale concursului, individual şi pe grupuri, s-au înscris artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi din întreaga ţară. Atmosfera a fost una deosebit de plăcută, iar festivalul o reuşită, spun organizatorii.
florin-alexandrubun1Cu toate acestea…„Spectacolul a fost în mare parte reuşit. A fost puţin cam lung. Au venit prea mulţi concurenţi individuali, ceea ce a dus la o lungire a spectacolului, lungire care nu a favorizat calitatea reprezentaţiilor. Au fost şi momente reuşite. Ca la orice spectacol, sunt şi momente bune sau mai puţin bune, momente de tot râsul, unele dintre ele. Chiar vorbeam cu Ioan Gyuri Pascu, că sunt toate genurile artistice aici: de la Brigada Artistică a anilor 80 (sau chiar 60-70) şi până la un stand-up comedy de calitate, la unele formaţii. De la îngropăciuni forţate la naşteri fortuite. Per total a fost totuşi bine, însă dacă era mai scurt, era şi mai bine. Trebuia să se cearnă valorile. Comparativ cu alte ediţii nu este nici mai bun, dar nici mai rău“, ne-a declarat iniţiatorul festivalului, Florin Alexandru.
Prezent ca de fiecare dată în ultimii 6 ani, în calitate de preşedinte al juriului, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, şi-a exprimat speranţa că acest festival va continua să existe: ,,Dacă în ţara aceasta mai închidem şi acest festival, cred că putem să stingem lumina. Nu uitaţi că acest popor s-a salvat de-a lungul timpului pentru că a făcut haz de necaz şi a reuşit să treacă peste momentele critice. Mai penibilă societate decât cea în care trăim noi acum nu ştiu să mai fi existat vreodată. Valorile sunt întoarse cu fundul în sus, carieriştii sunt în faţă, hoţii sunt la rang de oameni de treabă şi aşa mai departe“.
În cele două zile de spectacol, organizatorii au avut invitaţi de seamă care au ridicat publicul în picioare în ropote de aplauze.

Actorul Tudorel Filimon, cunoscutul Nea Popa din serialul ,,La bloc”, prezentator al spectacolului, ne-a declarat: „Este o dispută strânsă pentru că e o mare varietate de prezentare: pantomimă, teatru sătesc, monologuri diversificate ca tematică. E o întrecere foarte strânsă. Cei care vor câştiga chiar îşi vor merita premiul“.

„Referitor la calitatea concurenţilor, mă aşteptam la mai rău, sincer. Am observat totuşi câteva momente bune, dar şi şi câteva momente lungite. Părerea mea este că dacă încercau un pic să-şi mai reducă din texte, era mai bine. Trebuia să fie totul mai cuprinzător. Am remarcat totuşi câteva nume. Pe de altă parte, eu am încercat să fac un număr umoristico-muzical, sper că a prins bine la public“, ne-a declarat cântăreţul şi comicul Ioan Gyuri Pascu, membru al juriului.

Recitalul său din încheierea serii de concurs a cuprins, ca să spunem aşa, umor vorbit şi umor cântat. Au fost şi cuplete din perioada ,,Divertis”, dar şi cântece mai recente. Au fost momente de un haz nebun, dar şi unele emoţionante, cum a fost cântecul din încheierea recitalului, intitulat ,,La mijlocul vieţii”, pe care audienţa l-a aplaudat în picioare.

ceapaprimarA doua zi
Premierea şi ,,Măscăriciul”

În a doua zi a festivalului, concurenţii au fost şi premiaţi. Trofeul cel mare a fost câştigat de grupul de umor TriGlonţ din Iaşi. La secţiunea individual, câştigătorul a fost Ioan Mercea, primar al comunei Macea din judeţul Arad. „Acest festival trebuie încurajat în permanenţă pentru că de aici ies viitoarele, hai să le spunem, vedete. Ideea e că dacă doi sunt buni într-un festival, ţi-ai atins scopul“, ne-a mai declarat actorul Tudorel Filimon.

Laureaţii acestei ediţii vin să se adauge unei pleiade de artişti, ajunşi celebri mai târziu, dar lansaţi la Făgăraş, primind ,,Ceapa de Aur”: Vacanţa mare din Craiova, Tact din Tmişoara ( Emil Mitrache şi Dragoş Moştenescu), Naşu şi cu Finu ( de la emisiunea lui Sergiu Vaida). Cine ştie, poate şi din actualii laureaţi câţiva vor ajunge vedete, care vor recunoaşte apoi că s-au lansat la Făgăraş, la ,,Ceapa de Aur”.

mascariciulbunRecitalul din cea de a doua zi a festivalului a prilejuit făgărăşenilor urmărirea unui adevărat regal actoricesc. Norocoasa audienţă a putut vedea la lucru doi mari actori: pe cunoscutul actor, regizor, dar şi caricaturist Horaţiu Mălăele şi pe Nicolae Urs, actor care îşi are obârşia în Ţara Făgăraşului. Ei au dat viaţă personajelor piesei ,,Măscăriciul” de AP Cehov, un spectacol despre condiţia actorului, un spectacol care îmbină deopotrivă râsul şi plânsul, comedia şi drama. ,,A fost un spectacol de zile mari, cu doi mari actori. E un spectacol care a mers prin toată ţara şi peste tot a avut succes. Mă bucur că făgărăşenii au venit în număr mare şi au savurat această piesă. Am avut emoţii pentru modul în care va fi receptată această piesă de către publicul unui festival de umor, dar până la urmă asistenţa a fost la înâlţimea prestaţiei actorilor”, ne-a declarat Florin Alexandru, organizatorul festivalului.
(Laura RAMBA)

Gânduri la festival

popa-popasbunŞtefan Popa-Popa’s
„Sunt necesare în mai multe oraşe din ţară astfel de festivaluri. Eu am făcut o selecţie asupra lor. Cele din Transilvania, Banat şi jumătate din Muntenia le onorez pentru că foarte puţină lume ştie că sunt unul dintre cei mai vechi oameni de juriu la festivaluri de umor, de la 19 ani. Iată că sunt aproape 30 şi ceva de ani de când păstoresc aceste festivaluri şi mă bucur că lumea, oficialităţile de care depind aceste festivaluri, se încăpăţânează să aibă loc. Am studiat şi manifestările de gen din Occident să văd ce se întâmplă, pentru că moda cam de acolo vine. Şi totul se îndreaptă spre lucruri profesioniste. Dacă mă uit acum să văd ce se întâmplă pe ecranele televiziunilor româneşti, penibilităţile care apar, mă gândesc cu oarecare tristeţe. Aceşti amatori, care au devenit acum ,,profesionişti”, au fost cândva ca acum, cum sunt aceşti concurenţi, oameni minunaţi care încearcă, pe cât pot ei să nu imite porcăriile de la televizor şi să vină cu lucruri originale, haioase”.

„Poporul acesta se va salva întotdeauna şi se va salva prin râs. Fiind un popor producător de genii nu înţeleg şi nu am înţeles niciodată de ce se adună doi pentru a da în cap celui de-al treilea. Poezia noastră asta spune, vedeţi ,,Mioriţa”. O să vină şi timpul când o să se adune doi pentru a-l ajuta pe celălalt, pe ceilalţi. Cred în gena acestui popor. Trebuie să ne facem datoria fiecare, cu încredere, fără a aştepta răsplata cuiva. Cu credinţă.”

,,Mie îmi pare foarte rău că la ora actuală nu sunt folosit de către oamenii care ar trebui să-şi dea seama că trebuie să fiu folosit în această ţară. Recent, am fost invitat în Parlamentul European şi în 24 de minute am golit sala. M-am pus în faţă, am început să fac desene, a intrat unul în sală, au ieşit 200. Şi aşa a fost, o performanţă. Aştept o altă invitaţie. Recent Papalitatea mi-a oferit cea mai înaltă distincţie papală care se numeşte „Palma de Aur“, pe care nici un român nu a primit-o până acum. Când ai asemenea distincţii, nici nu mai trebuie să te uiţi în urmă la cei care te înjură pentru că ei nu o să ajungă la ce ai tu niciodată, să atingă, nu să vadă. Am fost, de curând, în Finlanda, la un festival unde am fost invitat de onoare. O să mai fiu, în curând, la Clubul Regal de la Londra. La 10 ani de la înfiinţarea Băncii Europene, voi fi iar prezent ca invitat de onoare. Sunt multe locuri unde sunt solicitat şi merg ca invitat şi ca om respectat numai că, aşa cum spune şoferul meu, foarte mult aş vrea să văd şi eu momentul în care şi cei din ţară vă vor primi aşa cum vă primesc regii, împăraţii, preşedinţii.

filimon-intervTudorel Filimon, consilier al ministrului culturii
„De cele mai multe ori e mai simplu să fii interpret într-un serial de televiziune pentru că ştii că ai un text, ai o regie, ai colegi care te ajută şi pe care îi ajuţi. Ai o familie. În minister, sigur, sunt multe probleme, care trebuie tratate cu foarte multă seriozitate pentru că ţin de sufletul artistului şi de cei care au produs artă. E vorba de patrimoniu, de monumente, de creaţiile artistice. În studioul de filmare este un personaj, aici eşti tu, în persoană, care trebuie să rezolvi nişte probleme de cele mai multe ori foarte complicate“.
,,Umorul românesc nu va muri, nici nu se va tranforma. Va trăi pur şi simplu, pentru că el trăieşte în noi, sălăşluieşte în sufletul nostru. Şi ştiţi cum spune cântecul acela: ,,tot ce-i românesc nu piere.” Cât de greu ne-ar fi. Sau tocmai de aceea”.

gyuri-pascubun1Ioan Gyuri Pascu
,,Cea mai freventă întrebare care mi se pune e de ce am plecat de la ,,Divertis”. Vreau să spun încă o dată că nu ne-am certat, suntem în continuare în relaţii bune, amicale. Am vrut să fac şi altceva, teatru, film, muzică. Eram siliţi să lucrăm ca pe şantier, la normă. Trebuia creat, repetat, filmat, montat, înregistrat cântece, pentru episodul săptămânal. E greu, în condiţiile astea, să mai faci ceva de calitate. E imposibil să mai faci şi altceva. Te stoarce efectiv de puteri, de idei, de tot. Am decis să iau o pauză, să-mi văd de proiectele mele individuale. Nu ştiu cât va dura, dar simţeam nevoia să mai fac şi altceva.
” Am văzut că v-a plăcut piesa mea ,,La mijlocul vieţii”. E şi îndemnul meu. Să nu vă îndepărtaţi niciodată de mijlocul vieţii. Să fiţi în viaţă. Să nu aveţi trecut, să nu aveţi viitor. Să aveţi numai prezent, pentru că e singurul timp care există.”

„Să ţineti minte ziua de astăzi. Să trăim acelaşi prezent, să ne întâlnim pe stradă, să dăm mâna, eventual să daţi o bere din când în când. Eu nu ştiu dacă o să am.”

„Uneori şi aceste mizerii pe care le facem în viaţă ne ajută să vedem lumina de lângă ele. Şi, aşa cum v-am mai spus, tristeţea face parte din fericire. Nu ura, nu gelozia, nu posesivitatea”.

Şi a fost ,,Ceapa de Aur”, ediţia a XI-a!

3 COMENTARII

  1. Ce aiureala! Primaria are bani pentru interesele avocatului rosu dar nu are bani pentru un festival care ar putea deveni „de renume”. Organizarea a fost mediocra. S-a vazut clar lipsa acuta de fonduri.

  2. BRAVO FAGARAS!
    In ceea ce priveste finantarea de catre Primarie a acestor evenimente, parerea mea este ca cine dirijeaza lucrurile pe acolo ar trebui sa inteleaga ceva din valoarea unui astfel de festival, dar nu are cum… Spiritul nu se poate cultiva cu diplome emanate de institutii de invatamint de doi bani… Romania este acum dominata de „Forma fara Fond” a oamenilor politici inculti, dar cu diplome si titluri mari, in fapt argatii pe viata a unor baroni zonali. Asa ca…nici o speranta din partea respectiva…

LĂSAȚI UN MESAJ