Cele patru municipii din județul Brașov: Făgăraș, Codlea, Brașov și Săcele, vor beneficia, de o finanțare de la Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru construire de creșe noi. MDLPA a anunțat, prin ministrul Cseke Attila aprobarea primelor 138 de creșe noi, moderne, la nivel național, printre care se află și cele din județul Brașov. Cu excepţia municipiului Braşov, unde a fost aprobată construirea unei creşe mari (100 – 110 locuri), celelalte trei localităţi vor primi finanţare pentru creşe medii (60 – 70 de locuri). Creşele finanţate din bani publici de Ministerul Dezvoltării vor fi construite pe proiecte-tip, aprobate la nivel guvernamental. Noile clădiri vor fi ridicate pe un singur nivel şi vor asigura un spaţiu de 10 metri pătraţi/copil. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, creşele vor avea, pe lângă spaţiile de joacă şi de dormit pentru copii, şi o sală multifuncţională, bucătărie proprie, spălătorie şi spaţii administrative. La exterior, vor exista spaţii de joacă corespunzătoare normelor, iar acolo unde primăriile nu au teren suficient, se vor folosi şi acoperişurile noilor clădiri, pentru a crea spaţiu verde. Tot pe acoperişuri vor fi amplasate şi panouri fotovoltaice. Imobilele vor fi construite cu un grad mare de eficienţă energetică, astfel încât pe perioada iernii, cheltuielile de încălzire să fie cât mai reduse. Primăria Făgăraș a anunțat că, în orașul nostru, creșa va fi construită în cartierul Combinat pe un teren din apropierea Colegiului „Aurel Vijoli” și va avea 70 de locuri. Investiția de peste 17 milioane de lei va fi realizată de Compania Națională de Investiții în cadrul Subprogramului „Unități și instituții de învațământ de stat”.