La pas prin Țara Făgărașului- Beclean, satul de la oraș

0
499
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Beclean este localitatea care se poate confunda uşor cu un cartier al Făgăraşului. Imediat ce ieşi din oraş, spre Sibiu, treci pasarela şi ai ajuns la Beclean. Doar placa cu numele satului te anunţă că ai păşit într-o altă localitate şi poate curăţenia specifică oamenilor gospodari din satele Ţării Făgăraşului. Deşi nu se află chiar la poalele munţilor, localitatea Beclean are totuşi un aer special de munte. Frumuseţea locului e întregită de clădirile încărcate de istorie.
Kreuss – Bethlen
Becleanul este unul dintre cele mai vechi sate din Ţara Făgăraşului. Exista în timpurile vechi sub numele Kreuss-Bethlen, nume dat de saşii colonizaţi aici pe timpul regelui Andrei al II-lea şi contele ungur Treis Bethle.
Andrei al II-lea, prin actul din anul 1224, le-a acordat saşilor dreptul de a stăpâni şi domina locuitorii băştinaşi, răpindu-le pământul şi pădurile acestora. Acest fapt a dat naştere la multe certuri şi procese între saşi şi români.
În secolul al XVI-lea, principele Transilvaniei şi mai târziu regele Poloniei, Ştefan Bathory, a dat ordin ca românii să fie scoşi din sat, iar Becleanul să devină sat săsesc. Porunca însă n-a putut fi dusă la îndeplinire.
În anul 1579, la sărbătoarea Anului Nou, s-a dispus ca judele satului să fie sas, dar s-a recunoscut şi românilor dreptul să aibă un număr egal de reprezentanţi (juraţi) în sfatul de conducere şi să nu li se pună sarcini mai mari decât saşilor.
În anul 1310, la întemeierea oraşului Făgăraş, o parte dintre saşii aşezaţi în comuna Beclean s-au mutat la oraş, în jurul cetăţii, unde au continuat activitatea în industrie sau comerţ. Cealaltă parte a saşilor a rămas în localitate, până la Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan când, de teama românilor răsculaţi, au părăsit comuna în diferite părţi.
Odată cu plecarea saşilor, românii nu au mai numit localitatea Kreuss- Bethlen, ci Beclean.
Proprietate fiscală
În trecut, satul a fost o mare proprietate fiscală, la fel ca Făgăraşul şi Şercaia. Astfel, alături de pământurile iobagilor, Fiscul avea averile sale. Iobagii, fie cei din Beclean, fie din satele învecinate, erau obligaţi să muncească pe terenurile Fiscului.
În vremea principilor independenţi, mai ales după Sigismund Bathory, domeniul Făgăraşului (cu 65 de sate) era răscumpărat de principi ca să-l constituie zestre soţiilor lor şi ca urmare tot venitul domeniului era al principeselor. Acest lucru explică situaţia privilegiată a satului Beclean, ai cărui locuitori nu plăteau vamă când aduceau spre vânzare orice marfă în pieţele Făgăraşului, nici la trecerea peste podurile oraşului cum trebuiau să plătească locuitorii din alte sate. În felul acesta, satul Beclean era oarecum asimilat oraşului. Aceste drepturi se întemeiau pe un uz străvechi şi li s-a asigurat beclerenilor de mai multe ori prin diplome şi decizii. Ultima recunoaştere le-a fost acordată în anul 1890.
Blazonul comunei Beclean
Extrem de frumos şi unic în zona noastră este blazonul comunei, pus chiar pe clădirea Primăriei. Desenele din blazon reprezintă vechile sigilii din 1851 ale localităţilor din comună. „Becleanul este reprezentat de un cal, datorită hergheliei de aici, biserica reprezintă mănăstirea de la Făget-Boholţ, taurul reprezintă localitatea Hurez, iar peştii, Luţa“, este explicația dată de bătrânii satului.
Oameni şi meşteşuguri
Românii băştinaşi din timpuri vechi se ocupau cu negoţul de cereale, activitate care a adus multora o situaţie bună. Dintre aceştia, sunt amintiţi Vichente Ţuţurea, Nicolae Trâmbiţaş, Ioan Cazan şi Ioan Grama care aveau şi prăvălii şi au ajuns la o stare materială foarte bună datorită priceperii cu care şi-au condus afacerea.
Unii dintre beclereni se ocupau doar cu munca câmpului, alţii cu cărăuşia, care a fost în floare până la construirea căii ferate Făgăraş – Sibiu. Aceşti oameni ajungeau cu carele lor până la Alba Iulia, Sighişoara, Buzăul Ardelean şi Secuime.
Alţii treceau munţii, pe Valea Prahovei, ajungând până la Bucureşti. Între anii 1780 – 1790, sunt pomeniţi cărăuşii beclereni tocmai la Craiova.
Până la plecarea saşilor din sat, românii au învăţat de la aceştia diferite meserii, precum tâmplăria sau tăbăcitul pieilor. Unii dintre români erau lemnari. În anul 1636, sub domnia lui Gheorghe Rakoczy, aceştia au fost obligaţi să lucreze fără plată, trei zile pe săptămână la renovarea Cetăţii Făgăraşului.
Tăbăcarii din Beclean au făcut parte din societatea (ţechiul) tăbăcarilor români din Făgăraş şi sunt scrişi cu numele în statuetele Gheorghe Rackoczy pentru aprobare, în 28 martie 1643. Se văd acolo numele familiilor Comşa, Ludu, Cazan şi Maxim.
În anul 1920, în localitate exista o fabrică de maşini de treierat, proprietatea lui Nicolae Taflan, în care lucrau 15 copii, ucenici şi calfe, sub conducerea proprietarului.
Biserica – monument istoric
Biserica din satul Beclean a fost ridicată anul 1804 şi a fost construită pe vechiul amplasament al bisericii ce data din anul 1786. Vechiul locaş de cult a fost construit pe teritoriul cumpărat de la saşi după ce aceştia au părăsit comuna.
Valeriu Literat descrie amănunţit locaşul sfânt din Beclean în cartea sa „Biserici vechi din Ţara Făgăraşului“. E greu să faci un simplu rezumat din ceea ce prezintă Valeriu Literat, pentru că s-ar pierde mult din valoarea descrierii, aşa că doar o să-l citez: „Biserica românească a fost aşezată de la început în mijlocul satului, pe stânga terasei râului care vine de la Dejani. Turnul bisericii e cu un etaj, mult mai retras faţă de parter. Acoperişul are formă de piramidă (…). Pe zidul ce despărţea odinioară naosul de pronaos şi care a fost înlăturat pentru acustica interiorului era o însemnare care a fost păstrată de fostul paroh Nicolae Clonţa: <>
În turn s-a păstrat un clopot vechi. Cât priveşte interiorul acesta era prea puţin încăpător pentru numărul mare de enoriaşi. De multe ori femeile ascultau slujbele afară la fereastră. Monumentul are întreg interiorul pictat, inclusiv sub turn. Ba chiar şi afară, pe peretele din sud, au fost câteva imagini. Pictura e foarte afumată, mai ales în naos. Mai bine păstrată e fresca din altar. În anul 1950 după ce a fost curăţată radical, pictura este o lucrare de mare valoare.
Un panou de la exterior care înfăţişa doi pescari din Beclean a fost acoperit cu var. Comparând ce se mai distinge din pictura bisericii din Beclean cu pictura bisericilor din Sâmbăta de Jos, Calbor şi Mândra, ce s-au păstrat mult mai bine, am putea presupune că la monumentul din Beclean au lucrat doi meşteri: Sava a pictat naosul (ca la Mândra) şi Judecata de apoi (ca la Sâmbăta), cu un desen de o precizie remarcabilă, deşi cam rece. Panteleimon a zugrăvit altarul, pronaosul şi Sfânta Treime de pe peretele exterior al altarului, cu un desen mai puţin precis, dar degajând multă evlavie. Probabil cei doi zugravi au lucrat simultan.“
, mai spune Valeriu Literat.
De menţionat faptul că Valeriu Literat se referă la starea bisericii în anul 1929. În anul 2001, pictura a fost recondiţionată şi resfinţită, în timpul preotului paroh Nicolae Ludu.
Şcoala
Şcoala s-a deschis la Beclean în anul 1846 şi a funcţionat într-o clădire de lemn până în anul 1876. Atunci a fost construit edificiul din zid, cu două nivele, care a primit numele Şcoala Confesională Greco-Catolică, sub îndrumarea parohului Joanne Bârsanu.
La începutul anilor ’70, conducerea şcolii a descoperit într-o placă de trotuar o inscripţie din anul 1876 care atestă faptul că la începuturi, unitatea de învăţământ era şcoală confesională greco-catolică. Placa a fost recondiţionată şi străjuieşte în faţa şcolii de astăzi.
Sătenii au avut parte de-a lungul anilor de mai mulţi învăţători, dintre care amintim pe Ioan Micu, Gheorghe Grama, Ioan Branişte, Nicolae Mardan, Gheorghe Taflan, Nicolae Ludu, Nicolae Ţuşurea şi Moise Bârsan.
În anul 1928, numărul copiilor între 7 şi 16 ani care frecventau şcoala era de 140. Mai erau şi adulţi la vremea aceea care, deşi ştiau carte, mergeau la şcoală pentru că nu aveau studiile complete.
Dintre cărturarii comunei îi amintim pe Gheorghe Grama, învăţător; Matei Bârsan, căpitan pensionar, mort în anul 1908; Aurel Bârsan, căpitan, mort în Primul Război Mondial, în anul 1917; dr. Moise Grama, avocat Matei Jiga, director la Banca „Furnica“ din Făgăraş.
Obiceiuri
Obiceiuri deosebite nu s-au păstrat la Beclean. Totuşi, tinerii beclereni organizează în fiecare an ceata de feciori, un obicei întâlnit în multe sate din Ţara Făgăraşului. Pentru săteni e ceva special, chiar dacă tradiţia se păstrează vie de sute de ani. Porţile localnicilor rămân întotdeauna deschise în nopţile de Crăciun, Anul Nou, Bobotează sau Sfântul Ion, în aşteptarea cetei care-i colindă sau vine cu urări de sărbătoare. Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, ceata de feciori şi fete organizează jocul în Căminul Cultural.
Becleanul astăzi
Satul arată şi acum ca odinioară: frumos şi curat. A ţinut totuşi pasul cu timpurile şi unele clădiri au fost modernizate. Localitatea are o şcoală mare, o biserică monument istoric şi, mai nou, o Primărie mare şi ultra modernă.
Poate doar oamenii nu mai sunt chiar ca odinioară. Nu pentru că nu-şi iubesc locul natal, dar mulţi au plecat din sat în căutarea unui loc de muncă, iar în sat au rămas astăzi mai mulţi vârstnici. Prima migraţie a populaţiei a fost după 1918, când mai mulţi beclereni au luat drumul Americii. O parte dintre ei s-au întors după 10-15 ani. A urmat însă un alt val de migraţie spre alte meleaguri. După anul 1989, majoritatea tinerilor au plecat la lucru în ţări precum Italia, Spania, Germania sau Canada.
Datele de mai sus au fost preluate din cărţile „Monografii ale Şcolilor din Ţara Făgăraşului“ de C. Stan, publicată în anul 1928, „Biserici vechi din Ţara Oltului“ de Valeriu Literat, precum şi din Monografia comunei Beclean realizată în anul 2004.

LĂSAȚI UN MESAJ