Tinerii bucătari în devenire de la trei licee din județul Brașov s-au întrecut astăzi în preparate culinare. Aflată la a III-a ediție, competiția „Junior Chef“ a adunat de competitori, din clasele a X- a, a XI- a și a XII-a.
Aceștia s-au antrenat mult timp pentru concursul gastronomic care s-a desfășurat la cantina liceului. Membrii juriului au studiat cu atenție fiecare detaliu în parte și au punctat creativitatea, curățenia de la bancul de lucru și felul în care micii bucătari au pregătit preparatul și bineînțeles gustul și aspectul de final.
Echipa de la liceul făgărășean a pregătit un meniu de post.
Talentul gastronomic de care au dat dovadă copiii, a fost apreciat de toți cei care au fost prezenți la evenimentul culinar.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov speră ca acest concurs să ia amploare în anii următori.
Deși sunt la început de drum, elevii au demonstrat că au înclinație spre meseria de bucătar. Aceștia sunt sprijiniți permanent de cadrele lor didactice, care le-au fost alături și astăzi la evenimentul mult așteptat. Toate echipele participante au obținut diplome și medalii.